Vânzările de maşini ecologice raportate în primele şase luni ale anului în curs reprezintă echivalentul a 0,4% din totalul autovehiculelor noi comercializate în aceeaşi perioadă din 2014. Totodată, numai la nivelul lunii iunie 2015 au fost înregistrate 54 de unităţi, respectiv 0,5% din totalul raportat faţă de luna mai din acelaşi an.

Potrivit APIA, în ceea ce priveşte autoturismele hibride sau electrice, între 1 ianuarie şi 30 iunie 2015, au fost vândute 205 unităţi, din care 16 electrice 100%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost cuantificate 116 unităţi, dintre care numai două fiind electrice.

Pe de altă parte, în funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel au continuat să domine piaţa, cu o pondere care, la şase luni, ajunge la 54,9%, totuşi în continuă scădere ca şi pondere, de la începutul anului 2015. Opt mărci, respectiv opt modele auto aveau o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (54,9%), vârfurile fiind BMW la mărci (93,8%) şi Volkswagen Pasat la modele (97%).

La capitolul achiziţii de autovehicule 'verzi', România se situează în urma unor state ca: Norvegia, Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Germania.

Cele mai recente date ale Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor /MMAP/ relevă faptul că românii au achiziţionat, în decurs de aproximativ două luni de la demararea ediţiei din acest an a Programului 'Rabla', un număr de 371 de autovehicule nepoluante, cu emisii de CO2 mai mici de 100g/km, tehnologii hibride convenţionale, precum şi tehnologii avansate de tip plug-in. Pentru achiziţionarea celor 371 de autovehicule au fost utilizate 422 de ecobonusuri.

'Este ceea ce ne doream prin noua configurare a Programului Rabla şi prin mărirea substanţială a valorii ecobonusurilor: să creştem numărul maşinilor nepoluante pe şoselele din România. Cred că suntem pe drumul cel bun, mai cu seamă dacă ne uităm la Programul Rabla de anul trecut, când numărul total de maşini nepoluante achiziţionate cu ecobonusuri a fost de doar 38, pe întreaga perioadă de derulare a programului', a menţionat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

În 2015, Programul 'Rabla' a fost configurat cu eco-bonusuri diferenţiate, care se adaugă primei de casare în valoare de 6.500 lei, şi cu posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri pentru achiziţia unui autovehicul, respectiv: un eco-bonus în valoare de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, un eco-bonus în valoare de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale), precum şi un eco-bonus în valoare de 2.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

Persoanele fizice care vor să achiziţioneze o maşină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului 'Rabla', bugetul alocat în acest an de către autorităţi fiind de 162,5 milioane de lei.

SURSA: Agerpres