Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut anul trecut, faţă de 2011, atât ca serie brută cu 0,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%.

În decembrie 2012, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut, faţa de luna precedentă, atât ca serie brută cu 15,0% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de noiembrie 2012 atât ca serie brută cu 2,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%.

Faţă de luna decembrie 2011, în decembrie 2012 volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut atât ca serie brută cu 8,9% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,1%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut faţă de luna corespunzătoare a anului precedent ca serie brută cu 0,2% şi a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,3%.

În decembrie 2012, comparativ cu luna precedentă, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o scădere cu 15,0%, pe fondul scăderilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-20,9%), la comerţul cu autovehicule (-12,0%), la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-11,8%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-10,1%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2012, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 1,3%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în decembrie 2012, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, a înregistrat o scădere cu 2,8%, provenită de la scăderile înregistrate la activităţi ale agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-13,8%), de la activităţile de spălare, curăţare şi vopsire a textilelor şi blănurilor (-7,7%) şi de la activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (-3,8%). Creşteri au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+7,3%), precum şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+0,7%).

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna decembrie 2012, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o scădere cu 0,9%.

În decembrie 2012, comparativ cu decembrie 2011, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat pe total o scădere cu 8,9%, cauzată de reducerea înregistrată la comerţul cu autovehicule (-15,4%), la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (-9,8%), la întreţinerea şi repararea autovehiculelor (-5,7%). Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a înregistrat o creştere cu 4,9%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în decembrie 2012 a înregistrat pe total o scădere cu 6,1%, faţă de luna decembrie 2011.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în decembrie 2012 a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,2% mai mare, comparativ cu luna decembrie 2011, provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+31,5%) şi de la activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (+0,3%). Scăderi au înregistrat activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (-3,5%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-3,3%) şi serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-2,1%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2012 a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,3% mai mică comparativ cu luna decembrie 2011.

În anul 2012 comparativ cu anul 2011, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a scazut cu 5,2%, datorită scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-7,4%), la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-2,2%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-2,0%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor a crescut cu 3,5%.

În anul 2012, comparativ cu anul 2011, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 4,6%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în anul 2012 a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,7% mai mică, comparativ cu anul 2011, provenită de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-4,5%) şi activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (-0,8%). Creşteri s-au înregistrat la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+23,8%), la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+8,4%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+5,3%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în anul 2012, a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,9% mai mică faţă de anul 2011.