Termenul iniţial de începere a tranzacţionării la Bursa de Valori Bucureşti a pachetelor de acţiuni deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale era, potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, 31 decembrie 2012.

Pachetele de acţiuni vor fi tranzacţionare în sistemele de tranzacţionare ale Bursei de Valori Bucureşti şi/sau de alţi operatori de piaţă, inclusiv din alte state, în conformitate cu reglementările aplicabile pentru piaţa de capital.

Textul iniţial al Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, din 2005, modificat prin proiectul de act normativ, limita posibilitatea de tranzacţionare a acţiunilor societăţilor şi companiilor naţionale exclusiv la sistemele de tranzacţionare administrate de Bursa de Valori Bucureşti, fiind astfel eliminată admiterea la tranzacţionare în cadrul altor sisteme de tranzacţionare din România sau din alte state, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Conform sursei citate, OUG a fost realizată în contextul angajamentelor asumate de către statul român faţă de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană referitoare la derularea de oferte publice iniţiale sau secundare de vânzare la unele dintre societăţile şi companiile naţionale.

Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional /FMI/ să vândă pe bursă pachete de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al companiilor Romgaz, Transelectrica şi Transgaz, 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, aproximativ 10% din Petrom, 20% din CFR Marfă şi 20% din TAROM.

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, arăta în primăvară, la finalul celei de-a cincea misiuni de evaluare a economiei românşti, că până la finalul anului 2012 autorităţile române trebuie să se concentreze asupra listării pachetelor de acţiuni de la cele şase companii mari din energie şi transporturi.