Încă de anul trecut, mai multe grupuri de presă au anunţat trecerea vânzărilor de publicitate pentru anul 2007 de la euro la lei. Cei care au adoptat schimbarea consideră că vânzarea de publicitate în lei este mai avantajoasă, facturarea fiind mai uşoară.

Începutul lui 2007 a împărţit piaţa de media în două tabere. Unele instituţii au început să-şi vândă spaţiul publicitar în lei, însă altele au rămas la „tradiţionalul“ euro. În piaţa de media se spune că tonul schimbării a fost dat de trustul Media Pro, care a decis să treacă de la tarifele în monedă străină la leu. Această schimbare s-a produs în presa locală încă de anul trecut, explică Aurelia Abrudan, local print sales director ARBOMedia. Iniţiativei Media Pro s-au alăturat şi grupurile de presă Ringier şi Sanoma, dar şi posturile de radio ale grupului Lagardère (Radio 21 şi Europa FM). Şi Splendid Media, regia care vinde spaţiu publicitar pentru TVR, a început să folosească leul ca şi monedă de tranzacţii.
De cealaltă parte a „baricadei“ se află televiziunile grupului Intact, Antena 1 şi Antena 3, care au preferat să rămână la vânzarea în euro. În aceeaşi barcă cu Antenele se află şi Realitatea. Nici postul Telesport nu a putut fi „convins“ să treacă la achiziţionarea de publicitate în moneda naţională. Motivul invocat de Horaţiu Nicolau, general manager la Telesport, este că fiind primul an în UE se poate întâmpla orice cu moneda naţională.

Televiziunile vor impune opţiunea pentru leu

Cu toate acestea, Cristian Mihalache, director de publicitate al diviziei Economic&Reference Newspapers din cadrul Ringier, este de părere că „cel târziu anul viitor toate grupurile de presă vor trece la tarifarea în lei. Un cuvânt greu de spus îl vor avea televiziunile.“
Grupul Edipresse AS România nu a luat, încă, decizia dacă vor trece la moneda naţională. Tarifele-listă pentru publicitate sunt încă în euro. O hotărâre va fi luată de conducerea internaţională a grupului. Un alt grup de media care încă nu anunţase oferta de publicitate pentru toate posturile sale sau o opţiune clară legată de stabilirea politicii de vânzări în funcţie de leu sau euro este SBS Broadcasting, deţinătorul licenţelor pentru televiziunile Prima TV, Kiss TV şi posturile de radio Kiss FM şi Magic FM. Surse din industrie au explicat însă că pentru Kiss TV preţurile au fost deocamdată comunicate în euro.
Motivul pentru care s-a trecut la tarifele în lei este faptul că moneda naţională a devenit din ce în ce mai stabilă. Aurelia Abrudan explică faptul că „în ultimii doi ani vânzările de publicitate au scăzut în termeni reali pe parcursul anului deoarece, în medie, cursul valutar euro – dolar a fost descrescător“.

Vânzările în lei nu vor determina creşterea tarifelor

Radu Budeş, director al regiei Splendid Media, declară: „Până acum, mediile lucrau cu trei monede: euro, dolar şi, uneori, leu. În această situaţie, vom avea, astfel, un sistem unitar de referinţă pentru toţi clienţii şi pentru toate mediile, sistem agreat atât de către companiile ce au bugete în euro, cât şi de cele cu bugete în dolari. Vor dispărea totodată şi diferenţele de curs valutar date de fluctuaţiile monedei de referinţă.“ Budeş nu este singurul care are această părere. Claudia Chirilescu, director general al companiei de media Spoon Media, a declarat pentru Capital că ar trebui să fie o monedă unică, deoarece „este îngrozitor să faci planuri de media şi în lei şi în euro. Eu prefer moneda naţională, care a fost stabilă în ultima perioadă şi pentru că astfel avem un singur gen de contabilitate, nu ca până în prezent, pe facturi proforma în euro şi fiscal în lei.“
Trecerea la vânzările în lei va fi un pretext pentru creşterea tarifelor de publicitate? În opinia Cristinei Zegheru, vicepreşedinte EDI România şi directorul general Regie Radio Music, trecerea la moneda naţională nu va influenţa creşterea preţurilor de publicitate. Trecerea la leu are şi o conotaţie psihologică, de încredere în economia românească, sunt de părere analiştii pieţei. Media oferă astfel un semnal important comunităţii de afaceri interne şi internaţionale. 

18-849-21_brandusavlanga_c.jpg

Grupul Realitatea rămâne fidel monedei euro. Brânduşa Vlanga, director DBV Media House, regia care vinde publicitate pentru Realitatea TV, a spus că televiziunea are preponderent costuri, exprimate în euro, cu transmisiile în direct ceea ce ar justifica o preferinţă pentru păstrarea referinţei la moneda europeană.

18-850-21_cristianmihalache_mb.jpg

Trustul de presă Ringier a început de la 1 ianuarie a.c. să vândă spaţiu publicitar în lei. Cristian Mihalache, director de publicitate ziare de referinţă Ringier, motivează această decizie prin faptul că moneda naţională a devenit stabilă.

18-851-21_laurentiuionete_c.jpg

Antena 1 şi Antena 3 au rămas la vânzarea publicităţii în euro. Laurenţiu Ionete, vicepreşedinte marketing şi vânzări Antena 1, spune că cele două posturi TV vor rămâne la euro deoarece cursul s-a stabilizat şi pentru că suntem, totuşi, în Uniunea Europeană.