Ursula von der Leyen candidează pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene

Această susţinere a CDU este doar prima etapă a unui proces lung.

Următorul pas este Congresul Partidului Popular European (PPE), prevăzut în perioada 6-7 martie, la Bucureşti. În cursul acestuia, preşedinta CE urmează să fie desemnată în mod oficial ”spitzenkandidat” – reprezentanta dreptei europene în alegerile europene din iunie.

Aceasta este doar o formalitate, în contextul în care von der Leyen nu are un contracandidat în cadrul PPE.

Preşedinta în exerciţiu a Comisiei Eurpopene este ”candidata naturală” la propria succesiune, subliniază surse de la Bruxelles.

În cazul în care PPE se clasează pe primul loc în urma alegerilor europene, aşa cum arară sondajele, vor den Leyen va rămâne la preşedinţia Comisiei.

Von der Leyen are cele mai mari șanse să rămână în fruntea CE

Ea are cele mai mari şanse să rămână preşedinta Comisiei, în contextul în care Cei 27 se pun de acord asupra unui nume, iar Parlamentul European le validează alegerea printr-un vot.

Lucrurile au fost mai simple în 2019 pentru fostul ministru german al Apărării. Aceasta a ajuns atunci la ”finish” fără să candideze.

Cei 27 i-au eliminat atunci succesiv pe germanul Manfred Weber şi pe olandezul Frans Timmermans – ”spitzenkandidat” ai PPE şi, respectiv, S&D. Ulterior, președintele francez Emmanuel Macron a propus numele protejatei lui Angela Merkel, care a fost validat de către omologii acestuia.

Această metodă a fost extrem de criticată atunci de către PE. Instituția a avut sentimentul că Cei 27 i-au furat alegerile.

De această dată, Ursula von der Leyen este nevoită să se supună regulilor, dar nu până la capăt.

Ea nu va fi candidata oficială pe lista CDU.

”Ea ar trebui să participe la aceste alegeri. Numele său nu va apărea pe liste în Germania”, a spus ecologistul german Daniel Freund.

Şefii de stat şi de guvern urmează să se pronunţe printr-un vot asupra unui nou mandat – de cinci ani – al Germanei, precum şi asupra unui preşedinte al Consiliului European şi Înalt Reprezentant UE pentru Politica Externă şi Securitate, printre alte funcţii de rang înalt.

O orientare diferită pentru al doilea mandat

Amintim că săptămâna trecută, Daniel Caspary, şeful delegaţiei CDU/CSU la Parlamentul European, a spus că se așteaptă ca Ursula von der Leyen să își anunțe candidatura pentru un nou mandat în cursul zilei de astăzi.

Acesta a menționat că von der Leyen ar avea o orientare diferită într-un al doilea mandat. Acesta a subliniat că accentul ar fi pus pe „competitivitate, precum și pe securitatea internă și externă”. Mai multe puteți afla aici.