Grupul General Motors (GM), devenit unul dintre simbolurile industriei americane, a declarat, luni, că a intrat în faliment, după peste 100 de ani de la înfiinţare, iar compania reorganizată va intra în proprietatea guvernului Statelor Unite.

Pregătirea documentelor pentru intrarea în procedura de insolvenţă a fost confirmată, la finele săptămânii trecute, de oficiali ai administraţiei Barack Obama. Acesta e cel mai mare faliment din industria prelucrătoare americană şi, totodată, al treilea mare faliment din istoria corporatistă a Statelor Unite, potrivit Mediafax.

Decizia de a împinge GM către o reorganizare rapidă sub protecţia falimentului, finanţată prin ajutoare de stat suplimentare de 30 de miliarde de dolari, este considerată un risc uriaş asumat de administraţia americană.

Procedurile de faliment se vor desfăşura la un tribunal din New York.

Valoarea de tranzacţionare a obligaţiunilor GM a crescut în urma cererii de faliment. Astfel, preţul instrumentelor financiare emise de grup, cu scadenţă în 2033, a crescut, luni, la 13 cenţi pentru un dolar, de la 10,5 cenţi pentru un dolar vineri.

Guvernul va deţine 60% din „noul GM”

Guvernul va prelua o participaţie de 60% din acţiunile companiei reorganizate şi îşi va asuma riscurile competiţiei directe cu rivali precum Toyota, după ce va reduce la jumătate datoriile constructorului auto american. Cheltuielile au fost deja reduse semnificativ, datorită unui acord încheiat cu cea mai mare uniune sindicală din industria auto americană, United Auto Workers (UAW).

Totodată, guvernul Canadei şi autorităţile locale din provincia Ontario au anunţat că vor acorda ajutoare de stat de 9,5 miliarde de dolari pentru reorganizarea GM, pentru a evita un val de concedieri la uzinele canadiene ale grupului.

GM va închide 14 fabrici ale grupului până în 2012, urmând să ajungă la 33 de unităţi de producţie. Conducerea constructorului auto estimează că va ajunge la utilizarea întregii capacităţi de asamblare începând cu 2011.

Numărul angajaţilor din SUA ar urma să scadă la 27.200 în urma procesului de restructurare, de la 35.100 persoane la sfârşitul anului trecut.

UAW va controla 17,5% din acţiunile „noului GM”, guvernul Canadei alte 12%, iar deţinătorii de obligaţiuni vor primi 10% din capital, pentru a renunţa la pretenţiile financiare.

UPDATE: Falimentul GM, al treilea ca mărime din SUA

Prăbuşirea GM este al treilea faliment ca mărime din istoria SUA şi cel mai important la nivelul industriei americane.

Primele două poziţii în topul falimentelor în Statele Unite sunt ocupate de Lehman Brothers, cu active în valoare de 691 miliarde de dolari, şi WorldCom, companie de telefonie cu active de 104 miliarde de dolari. Chrysler, care se află în reorganizare după intrarea în faliment în luna mai, ocupă poziţia a şasea, cu active în valoare de 39,3 miliarde de dolari.

GM este a 99 companie americană, listată la bursă, care cere protecţia falimentului în 2009 şi a opta cu active în valoare de peste zece miliarde de dolari. Cele 99 de companii care au intrat în faliment în 2009 controlau active de 345 miliarde de dolari.

SURSA: Mediafax