Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere Guvernului să intervină și să clarifice urgent situația impozitării diurnei. În cazul în care această situație nu va fi rezolvată, UNTRR susține că industria de transport rutier va fi condamnatã la un faliment imediat.

De menționat este faptul că incertitudinile au fost create de controalele recente ANAF. Mai exact, inspecțiile au vizat strict reîncadrarea diurnei ca venit salarial și plata impozitelor și contribuțiilor aferente retroactiv pe 5 ani, susțin transportatorii.

În acest context,UNTRR susține că în cazul în care costurile din domeniul transporturilor vor crește după noua abordare ANAF, acest sector ar putea fi afectat.

„Aceastã interpretare retroactivã a legislației aplicabile de cãtre organismele de control din România afecteazã grav supraviețuirea sectorului românesc de transport rutier internațional, amenințând sã conducã la falimentul imediat al firmelor de transport, în condițiile în care sunt situații în care deciziile de impunere sunt în cuantum cel puțin egal cu cifra de afaceri anualã a companiei.

UNTRR atenționeazã cã orice creștere unilateralã a costurilor în domeniul transporturilor rutiere de cãtre România în urma acestei noi abordãri/interpretãri a ANAF, amenințã cu extincția acest sector important al economiei românești.

În acealși timp, operatorii de transport rutier mai spun că sunt puși într-o situație disperatã, și că protestele sunt inevitabile. Un set de proteste s-a produs deja la Arad în vineri.

UNTRR a început protestele 

Centura municipiului a fost blocată în urma protestului transportatorilor, peste 300 de camioane fiind prezente la acţiune, informează Agerpres. Astfel, în jurul orei 14,00, şoferii care au aderat la protest s-au adunat în trei puncte de la marginea municipiului, de unde au pornit în marş cu viteză redusă pe centură.

Mai târziu, coloana a ajuns la peste 300 de camioane, iar din această cauză s-au format ambuteiaje. La un moment dat, pe ambele sensuri de circulaţie ale centurii erau camioane, fiind blocat complet traficul în puncte cheie, cum sunt intersecţii din cartierul Gai sau pasajul peste calea ferată din zona CET.

Centura a devenit astfel ocupată de la un capăt la altul de vehicule, lucru care a provocat îngreunarea circulaţiei şi pe arterele de legătură cu oraşul. Acţiunea şoferilor s-a încheiat în jurul orei 17,00, astfel că timp trei ore centura a fost aproape impracticabilă.

De menționat este faptul că, participanţii la marş sunt şoferi ai firmelor de transport afiliate la APTE 2002 Arad (Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002). Organizaţia are sediul în Arad și este cea mai mare structură reprezentativă a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, având aproximativ 850 de firme de transport membre, cu peste 7.000 de camioane.

Câți bani cere ANAF de la firmele de transport

Dorin Pop, reprezentant APTE 2002 a vorbit despre sumele pe care ANAF vrea să le ia de la firmele de transport. Potrivit acestuia, este vorba despre 500.000 de euro în cazul firmelor mici, lucru care ar conduce direct la faliment.

Acesta a mai adăugat că își cere scuze pentru restul șoferilor, însă transportorii trebuie să își rezolve și ei problemele.

„Sumele pe care ANAF vrea să le ia de la firmele de transport, retroactiv pe cinci ani, sunt colosale. Este vorba de 400.000 – 500.000 de euro în cazul unor firme mici, cu zece şoferi, ceea ce ar conduce la faliment. Acesta este principalul motiv al protestului. Ştim că s-a produs deranj în trafic, iar pentru asta ne cerem scuze celorlalţi şoferi şi arădenilor, dar trebuie să ne rezolvăm şi noi problemele”, a declarat Dorin Pop, reprezentant APTE 2002.

Pe lângă protestul de la Arad, transportatorii de marfă din mai multe judeţe au anunţat că protestează circulând cu viteză redusă pe cele mai importante artere rutiere, ei fiind nemulţumiţi de ceea ce numesc „hărţuirea” din partea autorităţilor fiscale.

„După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite”, se arată într-un comunicat al asociaţiilor patronale din sector.

De menționat este faptul că, pe lângă grija pentru ANAF, transportatorii de marfă sunt preocupaţi şi de intenţia actualului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de a introduce vinieta pe kilometru.

Această vinietă a fost promovată intens de Comisia Europeană de ani de zile, însă nu a fost pusă în aplicare în nicio țară europeană, ca urmare a taxelor de drum care ar creşte exponenţial pentru transportatorii de mărfuri.

Totodată, transportorii susțin că aceste creşteri ar urma să se reflecte și în preţurile produselor la raft.