UNSAR: O familie ar avea nevoie de 132.000 lei în caz de urgență

Potrivit UNSAR, populaţia României este din ce în ce mai vulnerabilă în faţa riscurilor de zi cu zi. De exemplu, accidente rutiere, boli sau decese.

Într-o astfel de situaţie neprevăzută, o familie ar avea nevoie, în medie, de 132.000 de lei.

În ciuda acestui fapt, în prezent, asigurările de viaţă reprezintă doar 16% din totalul pieţei de asigurări. În plus, au un grad redus de penetrare în comparaţie cu celelalte state din Europa.

„Diferenţa dintre resursele financiare necesare şi cele disponibile la un moment dat într-o familie pentru a menţine standardul de viaţă în cazul producerii unui eveniment neprevăzut (deficitul de protecţie) a atins anul trecut valoarea de 137 miliarde euro, în creştere cu 9,2% faţă de 2021.

Ponderea în PIB a acestui deficit de protecţie se menţine la un nivel ridicat, de 48%. Concret, într-o astfel de situaţie neprevăzută, o familie din ţara noastră ar avea nevoie, în medie, de 132.000 lei”, scrie într-un comunicat de presă emis de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Asigurările de viaţă pot ajuta la atenuarea fragilităţii familiilor

Acordarea deductibilităţilor fiscale pentru primele de asigurare de viaţă de protecţie ar aduce beneficii semnificative pentru populaţie. Ar permite menținerea unui standard decent de trai, diminuând dependenţa populaţiei de beneficiile sociale oferite de statul român. De asemenea, ar încuraja responsabilitatea individuală.

„Asigurările de viaţă, cu funcţia lor esenţială de a oferi protecţie, pot ajuta la atenuarea fragilităţii familiilor şi la echilibrarea diferenţelor sociale din România. Interesul în creştere din societate pentru aceste poliţe ne arată că tot mai mulţi români caută soluţii pentru a se proteja în faţa riscurilor”, a explicat directorul general al UNSAR.

Totuși, cetățenii români au început să simtă beneficiile oferite de aceste poliţe. În 2022, protecţia financiară oferită prin indemnizaţiile brute plătite în baza asigurărilor de viaţă a crescut cu 25%, ajungând până la 1,8 miliarde de lei.

„Alegerile potrivite, făcute la timp şi în cunoştinţă de cauză, sunt cheia pentru bunăstarea unei familii. În acest context are loc cea de a patra ediţie a campaniei #gatapentruVIATA, o iniţiativă de educaţie financiară dedicată asigurărilor de viaţă şi sănătate şi adresată, cu precădere, familiilor cu copii”, a adăugat un specialist din cadrul „Asigurări de Viaţă şi Sănătate şi Coordonator Programe” UNSAR.

Despre UNSAR

UNSAR a fost înfiinţată în 1994. Reprezintă 21 de companii de profil. Deţine o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Activitatea UNSAR are drept obiectiv:

  • apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România;
  • participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor;
  • promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.