Uniunea Europeană va cumpăra încă 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer- BioNTech, comanda totală încheiată de statele membre prin intermediul Comisiei Europene ajungând astfel la 300 de milioane de doze, transmite Reuters.

”Am decis să luăm 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer- BioNTech, care deja este folosit pentru vaccinarea în UE” împotriva COVID-19, a anunţat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. UE contractase deja 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer- BioNTech şi avea o opţiune pentru încă 100 de milioane de doze.

Primele 200 de milioane de doze vor fi livrate până în luna septembrie 2021. Calendarul de livrare al celorlalte 100 de milioane de doze urmează să fie negociat, afirmă oficiali europeni, care mai precizează că preţul unei doze de vaccin este de 15,5 euro.

Vaccinul Pfizer- BioNTech, deocamdată singurul autorizat în UE pentru vaccinarea împotriva COVID-19, este administrat în două doze, astfel că cele 200 de milioane de doze din prima comandă ajung numai pentru vaccinarea a 100 de milioane din cei 450 de milioane de cetăţeni ai statelor UE. În luna ianuarie este aşteptată şi avizarea vaccinului produs de compania Moderna, pentru care Comisia Europeană a comandat în numele statelor membre 80 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 80 de milioane care a fost exercitată. Vaccinul Moderna este de asemenea administrat în doua doze de persoană.

Mai multe alte vaccinuri candidat contractate de Comisia European înregistrează întârzieri în studiile clinice, astfel că UE se poate baza pe mai puţine doze decât preconizase la încheierea diferitelor contracte, încheiate cu Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca/Oxford, Sanofi/GSK şi CureVac, toate însumând 1,3 miliarde de doze şi opţiuni pentru încă 660 de milioane.

Situația vaccinării în România

Au fost vaccinate împotriva COVID 2778 de cadre medicale până acum în România, existând doar 7 reacții adverse până în prezent.

Peste 2.778 de cadre medicale din spitalele din prima linie COVID au fost vaccinate cu vaccinul Pfizer BioNTech. Acest număr de persoane a fost înregistrat în primele 3 zile ale campaniei. Dintre acestea, 712 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Printre cei vaccinați s-au înregistrat, în cele 3 zile, și 7 reacții adverse „comune și minore”, potrivit autorităților: două reacții de tip local, cu durere la locul injectării, și cinci reacții generale – două febrile și trei alergice, de tip urticarie.

Primele 3 zile ale campaniei de vaccinare, în cifre:

• Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) – 712.

• Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) – 2.778.

• Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore) – 6 reacții comune și minore, dintre care:

• 2 reacții de tip local, cu durere la locul injectării;

• 4 reacții generale: 2 febrile, 2 alergice de tip urticarie.

• Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020):

7 reacții comune și minore, dintre care:

• 2 reacții locale cu durere la locul injectării;

• 5 reacții generale: 2 febrile, 3 alergice de tip urticarie.