UniCredit SpA vinde active pentru a-şi majora capitalul

UniCredit SpA vinde active pentru a-şi majora capitalul
Publicat de Valentin Vioreanu la 20 mai 2016, 11:54

Cel mai mare grup bancar italian, UniCredit SpA, ia în considerare vânzarea unei participaţii la brokerul său online FinecoBank şi îşi revizuieşte activele din Polonia şi Turcia în vederea majorării capitalului, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

 

Reprezentanţii UniCredit nu au comentat informaţia.

UniCredit ar putea vinde 15% din Fineco şi participaţii în banca turcă Yapi ve Kredi Bankasi AS şi cea poloneză Bank Pekao SA, dar încă nu s-a luat nicio decizie, iar o posibilă schimbare a conducerii UniCredit ar putea afecta tranzacţiile, au explicat sursele.

Alte surse au anunţat miercuri că UniCredit va demara procedurile pentru găsirea unui succesor al actualului director general Federico Ghizzoni, după o serie de presiuni în acest sens venite din partea unor investitori nemulţumiţi de evoluţia preţului acţiunilor, poziţia de capital şi profitabilitatea redusă a celei mai mari bănci italiene.

În 2014, UniCredit a obţinut 673 milioane de euro din vânzarea unei participaţii de 30% în Fineco. Pe baza actualului preţ de pe piaţă, o participaţie de 15% este evaluată la aproximativ 600 milioane de euro.

Acţiunile UniCredit au scăzut cu 44% anul acesta, în timp ce titlurile Fineco au înregistrat un declin de 12 %.

Profitul UniCredit a înregistrat un declin de 21% în primul trimestru din 2016, deoarece veniturile mai scăzute şi costurile legate de reorganizare au compensat reducerea creditelor neperformante.

Profitul net a coborât la 406 milioane de euro (462 milioane de dolari) în primele trei luni din acest an, de la 512 în perioada similară din 2015, timp ce analiştii se aşteptau la 379 milioane de euro. Banca a înregistrat costuri de 230 milioane de euro în urma restructurărilor din Italia şi Austria.

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 a scăzut la 10,5% la 31 martie 2017, de la 10,73% la sfârşitul lui decembrie 2015. UniCredit a precizat că vrea să-şi menţină indicele de adecvare a capitalului la aproximativ 10% anul acesta.

UniCredit, care operează în 17 ţări, cu 8.400 de oficii bancare şi 146.000 de angajaţi, este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. AGERPRES/

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.