UniCredit şi Intesa Sanpaolo au împrumutat 11,5 miliarde de euro prin noul program de credite ieftine al BCE

UniCredit şi Intesa Sanpaolo au împrumutat 11,5 miliarde de euro prin noul program de credite ieftine al BCE
Publicat de Valentin Vioreanu la 19 septembrie 2014, 10:28

UniCredit şi Intesa Sanpaolo sunt printre băncile italiene care au beneficiat de noul program de credite ieftine al BCE, adoptat pentru a stimula acordarea de credite către întreprinderile mici şi mijlocii, transmit ANSA şi Reuters.

Programul, denumit TLTRO (Targeted Long-Term Refinancing Operation), permite băncilor să împrumute bani pentru o perioadă de patru ani la costuri fixe scăzute, astfel încât să poată acorda mai multe credite şi să stimuleze creşterea economică.

Intesa Sanpaolo a împrumutat patru miliarde de euro iar BCE a anunţat că băncile vor primi banii în 24 septembrie.

Un purtător de cuvânt al UniCredit a anunţat că banca, care a împrumutat joi de la BCE 7,75 miliarde de euro, va participa probabil şi la noua etapă a proiectului BCE, din decembrie.

Waleed El-Amir, care conduce portofoliul de finanţare şi investiţii globale al UniCredit, a afirmat că suma totală pe care o va atrage banca va fi sub 12 miliarde de euro, nivelul maxim pe care îl poate obţine instituţia la primele două etape din programul BCE.

El-Amir a explicat că UniCredit va analiza evoluţia cererii pentru împrumuturi în Germania şi Austria, unde banca are o prezenţă importantă, înainte de a mai accesa fonduri din noul program de credite ieftine al BCE.

Banca Centrală Europeană a anunţat joi că a împrumutat 82,6 miliarde de euro către 255 de bănci din zona euro, în cadrul noului program de credite ieftine al BCE care a fost lansat pentru a stimula acordarea de împrumuturi către întreprinderile mici şi mijlocii.

Suma de 82,6 miliarde de euro este sub estimările analiştilor, care se aşteptau ca băncile să împrumute cel puţin 100 miliarde de euro (129 miliarde de dolari) în prima etapă a programului TLTRO, anunţat la şedinţa de politică monetară a BCE din iunie. A doua etapă este programată în data de 11 decembrie iar programul se va finaliza în septembrie 2018.

Băncile pot împrumuta bani de la BCE la dobânzi scăzute, costul împrumuturilor fiind legat de rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare. În şedinţa din 4 septembrie, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de politică monetară în zona euro la un nou minim record, de 0,05%, în încercarea de a stimula economia zonei, care stagnează în prezent, şi de a evita pericolul deflaţiei.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.