Președintele Klaus Iohannis a dat o lovitură neașteptată ungurilor. El a făcut o serie de declarații la Palatul Cotroceni, anunțând că nu sprijină abordarea premierului Ungariei, Viktor Orban, care i-a chemat pe români să construiască împreună „o nouă Europă Centrală”.

„Eu mă implic pentru Uniunea Europeană, nu pentru altă entitate pe care am crea-o în plan mai mic. Nu sunt de părere că trebuie să deschidem noi falii în cadrul Uniunii Europene, ci trebuie să ne implicăm, cum putem fiecare, să închidem faliile deja existente. Avem deja o falie Est- Vest, care are origini istorice, care vine pe fosta Cortină de Fier. Eu mă implic pentru a o închide. Există și abordări diferite pe partea Nord-Sud. Eu nu o să mă implic niciodată pentru a deschide noi falii. Este o abordare pe care nu o voi sprijini”, a comentat șeful statului , întrebat fiind de „oferta” lui Viktor Orban.

Aflat la Timișoara, premierul Ungariei, Viktor Orban, a spus că ungurii sunt pregătiţi ca, împreună cu românii, să construiască o nouă Europă Centrală care să fie una dintre cele mai competitive zone din lume.

Oferta lansată de premierul Ungariei

„În anul 1956, românii au fost cei care au sprijinit mişcările populaţiei din Ungaria care s-a revoltat împotriva sistemului comunist (…) Corecţia comunismului nu este posibilă decât prin revolta popoarelor. Popoarele din Europa Centrală au ştiut că libertatea nu o vor primi niciodată ca un dar de la marile puteri. Dacă i-am fi aşteptat pe occidentali, am fi în continuare sub ocupaţia trupelor sovietice, dar noi am vrut viaţă liberă (…). În calitate de premier al Ungariei spun că văd şanse nemaipomenite ca în viitor românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii, vrem să ieşim din acea situaţie în care să fim în linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde este cel mai bine să trăieşti, să munceşti. Ungaria vrea să rămână una dintre ţările cele mai sigure din lume. Noi, maghiarii, credem că acest ţel poate fi mai uşor de înfăptuit împreună decât de unul singur. Suntem gata ca împreună cu românii să construim o nouă Europă Centrală, care să fie una dintre cele mai competitive din lume. Oraşele să fie legate prin cale ferată rapidă, cu locuri de muncă”, a afirmat Viktor Orban, citat de Agerpres.


Te-ar putea interesa și: