Totodată, secretarul de stat a cerut autorităților din UE să pună problema pe agenda sa şi „să ia măsuri semnificative” menite să restabilească drepturile maghiarilor din Ucraina.

Oficialul din Ungaria critică noile legi din Ucraina

Oficialul din Ungaria a criticat apoi modificarea recentă de către Ucraina a legilor sale privind educaţia, limba şi minorităţile.

„Sunt evident ingenioase şi coordonate, în contravenţie totală cu acordurile bilaterale şi internaţionale ale Ucrainei şi cu toate valorile europene”, a susținut Tamas Menczer, conform MTI.

Menczer a susținut că legea educaţiei îi lipseşte pe elevii maghiari de posibilitatea de a învăţa în limba maghiară. Conform legii, copiii etnici maghiari vor trebui să înveţe în ucraineană cel puţin 20% din orele lor începând cu clasa a cincea, 40% din clasa a noua şi 60% din clasa a zecea, a insistat el, adăugând că procentul minim ar putea fi mărit de fiecare şcoală.

Oficialul maghiar a susținut și că scopul politic al legii este ca toţi elevii să înveţe să vorbească ucraineană.

„Nu se va realiza, deoarece o limbă nu poate fi predată decât la cursuri de limbi (n.red. străine)”, a spus oficialul maghiar.

Conform sursei menționate, Menczer a sugerat că scopul Ucrainei este să suprime educaţia maghiară, „încă un pas în asimilarea maghiarilor din Transcarpatia”.

Menczer a susținut că şcolile etnice maghiare vor înceta să mai existe ca atare

De asemenea, acesta a insistat că, spre deosebire de relatări anterioare, aplicarea legii nu a fost amânată cu un an şi va trebui să intre în vigoare în acest septembrie pentru clasele a cincea şi a şasea.

Menczer a spus și că şcolile etnice maghiare vor „înceta să mai existe ca atare” și „vor deveni şcoli ucrainene în care anumite discipline vor fi predate în limba maghiară”.

În ceea ce priveşte legea privind limba, Menczer a declarat că ea va restricţiona utilizarea limbii materne „în alte domenii ale vieţii”, făcând obligatoriu să se vorbească în ucraineană „în viaţa publică, cultură, mass-media, precum şi în birouri”.

Potrivit lui Menczer, Comisia de la Veneţia a studiat recent cele două legi şi a stabilit că „sunt împotriva valorilor şi regulilor europene”.

Oficialul maghiar a susținut că Ucraina ar putea „deveni membru al UE numai dacă îşi completează regulile pentru minorităţi naţionale în conformitate cu recomandările CoE”.

Acesta a insistat apoi că Guvernul ungar nu va sprijini integrarea Ucrainei în UE şi NATO atât timp cât această ţară continuă să limiteze drepturile minorităţii etnice maghiare şi refuză să-i reintroducă drepturile anterioare.

El a remarcat „conflictele serioase” ale guvernului ungar cu Ucraina înainte de război în legătură cu drepturile minorităţii etnice.

„Partea ungară a fost dispusă să lase deoparte problema în momentul izbucnirii războiului, dar regretă să vadă că acţiunile împotriva maghiarilor din Transcarpatia şi limitarea drepturilor lor continuă în mod sistematic”, a conchis oficialul maghiar.