Mesaj de la Budapesta cu ocazia Zilei Libertății Secuilor

Consiliera premierului ungar Viktor Orbán pentru politici naționale, Szili Katalin, a transmis un mesaj public cu prilejul Zilei Libertății Secuilor, marcată anual pe 10 martie. În declarația sa, aceasta a evocat memoria martirilor secui executați în anul 1854 și a vorbit despre revendicările comunității secuiești legate de autonomie.

Potrivit oficialului ungar, această zi este comemorată de comunitatea secuiască și de maghiarii care își exprimă solidaritatea cu aceasta, atât în Transilvania, cât și în alte părți ale lumii.

„fiecare generaţie trebuie să se ridice din nou şi din nou pentru dreptul la autodeterminare”.

Autonomia Ținutului Secuiesc, reluată în discursul oficial

În mesajul transmis, Szili Katalin a afirmat că Ziua Libertății Secuilor reprezintă o reafirmare a dreptului comunității secuiești la autonomie și la păstrarea identității culturale.

„Această zi reprezintă şi astăzi o afirmare fermă şi clară a libertăţii, demnităţii şi a dreptului la autonomie al comunităţii secuieşti”, susține aceasta.

Totodată, consiliera premierului ungar a arătat că revendicările comunității secuiești sunt formulate în prezent prin mijloace democratice și că acestea ar viza respectarea drepturilor istorice.

„Comunitatea secuiască îşi revendică şi în prezent, prin mijloace democratice, respectarea drepturilor sale istorice, precum şi garantarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Aceste aspiraţii sunt în concordanţă cu valorile fundamentale europene şi cu principiile privind protecţia drepturilor comunităţilor naţionale autohtone”.

Apel la sprijin pentru revendicările comunității secuiești

În același mesaj, oficialul de la Budapesta a subliniat că Ziua Libertății Secuilor transmite anual un mesaj privind identitatea și aspirațiile acestei comunități.

Potrivit acesteia, secuii continuă să își apere limba, cultura și tradițiile, precum și revendicările legate de autonomie.

„Ziua Libertăţii Secuilor transmite în fiecare an un mesaj clar: secuii nu renunţă la limba, cultura, tradiţiile, drepturile lor comunitare şi la aspiraţia de autonomie care le definesc identitatea”.

Szili Katalin a mai afirmat că sprijinul pentru aceste revendicări ar trebui să fie o responsabilitate comună la nivel european.

„Toţi cei care gândesc responsabil în cadrul naţiunii noastre îşi exprimă astăzi sprijinul pentru aspiraţiile legitime ale secuilor. Europa şi-ar demonstra credibilitatea, între altele, dacă ar fi capabilă să îşi recunoască responsabilitatea în consolidarea păcii şi stabilităţii şi să protejeze drepturile comunităţilor naţionale autohtone. Cauza libertăţii secuieşti nu este doar cauza secuilor – este o responsabilitate europeană comună, legată de asigurarea stabilităţii pe termen lung a Europei”, a afirmat consilierul principal al prim-ministrului Viktor Orbán.