Ungaria și România își aliniază strategiile energetice. Peter Szijjarto anunță o cooperare extinsă pe gaz, electricitate și energie nucleară
Sursă: Dreamstime
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunțat că Ungaria și România au interese „deplin aliniate” în energie. După o discuție cu ministrul român al Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, oficialul de la Budapesta a subliniat importanța parteneriatului dintre cele două țări pentru securitatea energetică regională.
Ungaria consideră România un partener-cheie pentru aprovizionarea energetică
Peter Szijjarto a amintit că Ungaria și România au cooperat constant în domeniul energiei, iar crizele recente au arătat cât de esențială este colaborarea. El a precizat că România este un partener „de o importanță cheie” pentru aprovizionarea Ungariei și a subliniat că ambele țări pot contribui reciproc la consolidarea securității energetice.
„Ungaria şi România au avut întotdeauna o bună cooperare în domeniul energiei”, a apreciat ministrul, adăugând că România este un partener „de o importanţă cheie”.
„Am fost pe deplin de acord că ambele ţări îşi pot oferi reciproc multă asistenţă în această situaţie, contribuind la asigurarea securităţii energetice a celeilalte”, a continuat Peter Szijjarto.
Oficialul ungar a declarat că România și Ungaria sprijină dezvoltarea energiei nucleare și se opun discriminării acesteia în cadrul politicilor europene. În opinia sa, energia nucleară este o sursă „ieftină, sigură și sustenabilă” și trebuie să rămână parte centrală a mixului energetic.
Pe lângă domeniul nuclear, cele două țări își extind capacitatea de interconectare a rețelei de gaze, ceea ce va permite Ungariei să primească volume mai mari dinspre sud-est. În același timp, rețelele electrice vor fi și ele modernizate, pentru a facilita schimburi de energie mai eficiente.
Prin extinderea cooperării cu România, Ungaria încearcă să își diversifice opțiunile energetice, chiar dacă dependența de Rusia rămâne puternică. Interconectările pe gaz și electricitate, dar și susținerea comună a energiei nucleare, indică o strategie de securitate energetică regională, cu potențial de a reduce vulnerabilitățile pe termen lung.

Ungaria și dependența sa de energia rusească
Declarațiile privind cooperarea cu România vin într-un moment în care Ungaria continuă să depindă puternic de resursele energetice rusești. La finalul lunii august, livrările de petrol prin conducta Drujba au fost reluate, după ce un atac ucrainean în Rusia le întrerupsese temporar.
Spre deosebire de alte state din Uniunea Europeană, Ungaria și Slovacia beneficiază de o derogare de la embargoul asupra petrolului rusesc, dată fiind lipsa ieșirii la mare și dependența de conducta Drujba. În prezent, Ungaria importă aproximativ 65% din necesarul său de petrol și 85% din consumul de gaze direct din Rusia.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





