Activităţile sale vor fi relocate de la Budapesta la Berlin. „Încă mai sunt câţiva colegi la birou, dar vom închide totul pe 31 august”, a declarat Daniel Makonnen, purtătorul de cuvânt al OSF. „Biroul din Berlin se va ocupa de Ungaria”, a mai spus el. 

Directoarea sa, Katalin Koncz E., a acordat un ultim interviu joi săptămânalului „168ora”: „Mă simt rău, trebuie să pun capăt unei activităţi de 25 de ani şi să privesc cum o instituţie, căreia i-am dedicat viaţa, devine un deşert, toată lumea îşi împachetează lucrurile şi colegii mei pleacă”, a spus ea. 

Ea a afirmat că doreşte să rămână la Budapesta. „Ceea ce mă consolează este să ştiu că un birou fantastic şi condiţii excelente îi aşteaptă pe prietenii mei la Berlin, care îşi vor putea continua munca cu un nou elan”, a adăugat ea. 

Anunţul plecării a fost făcut în luna mai, la scurt timp după alegerile legislative din 8 aprilie, în care premierul ungar Viktor Orban a fost reales pentru al treilea mandat consecutiv. 

Orban îl acuză pe Soros că a pus la cale un val de imigraţie în direcţia Uniunii Europene cu ajutorul organizaţiilor sale neguvernamentale pe care le finanţează. 

La 20 iunie, parlamentul ungar a adoptat un pachet de legi numit ‘Stop Soros’, care face posibilă incriminarea ajutorului acordat de ONG-uri solicitanţilor de azil, o inţiativă controversată a guvernului Viktor Orban, sfidând astfel Uniunea Europeană şi grupurile pentru apărarea drepturilor omului. 

Noua lege prevede o pedeapsă de până la un an de închisoare pentru orice individ care acordă ajutor unei persoane care intră ilegal în Ungaria dintr-o ţară din afara spaţiului Schengen, dacă viaţa persoanei în cauză nu este în pericol imediat.AGERPRES