Peter Hónig, ministrul maghiar al Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei a declarat că instituţia sa nu are în plan privatizări, cel puţin pentru anul în curs. În opinia sa, nu este nevoie să se vândă companii deţinute de stat pentru a se acoperi o lipsă din bugetul de stat.

„Nu am nicio intenţie de a vinde vreo companie care aparţine ministerului” a declarat Honig într-un interviu apărut azi în presa maghiară.

Singura condiţie in care s-ar vinde ceva ar fi dacă pentru acea companie s-ar obţine un preţ cu adevărat bun. „În afară de o companie din domeniul electricităţii, nu ştiu să fie o companie din portofoliul ministerului pe o listă de aşteptare. Oricum, vânzarea acelei companii energetice nu se va face aşa curând”, a declarat el.

Declaraţia sa marchează momentul în care o ţară din Europa Centrală şi de Est, care a pornit în 1990 cu o economie deţinută practic de stat, să considere că a vândut destul şi să încerce să obţină bani la buget şi din alte surse.

Săptămâna trecută, ministrul a solicitat companiilor de transport MÁV (feroviar) şi Volán (rutier) să maximizeze profiturile şi să crească nivelul calităţii serviciilor.

SURSA: Népszava (Ungaria)