Ungaria întoarce spatele UE. Refuză complet. Adoptă propriile reguli: Șantaj și intimidare din partea Uniunii Europene
SURSA FOTO: Dreamstime - Ungaria, UE
Guvernul de la Budapesta își reafirmă opoziția fermă față de Pactul european privind migrația, catalogând inițiativa drept o amenințare la adresa suveranității naționale și a securității interne. Într-o declarație recentă, oficialii ungari au criticat dur Bruxelles-ul, acuzând instituțiile europene de tentative de impunere prin presiuni politice și financiare.
Barna Pál Zsigmond, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene din Ungaria, a condamnat presiunile externe și ceea ce numește „șantaj și intimidare din partea Uniunii Europene”.
Ungaria critică ferm pactul UE privind migrația
De asemenea, acesta consideră că noul pact nu oferă soluții reale pentru fenomenul migrației, ci dimpotrivă, îl alimentează. În loc să întărească controlul la granițe, UE „pompează” miliarde de euro într-un mecanism ineficient, a spus el, făcând referire la o recentă alocare de 3 miliarde de euro pentru acest sistem.
Totodată, Zsigmond a afirmat că instituțiile europene precum Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului susțin politicile pro-migrație, accentuând ruptura ideologică dintre Bruxelles și Budapesta.
Oficialii ungari subliniază că modelul național de control al migrației funcționează
Oficialii ungari subliniază că modelul național de control al migrației funcționează și oferă un exemplu pentru alte state. Acesta include măsuri stricte la frontiere, accelerarea procedurilor de expulzare și analizarea cererilor de azil în afara spațiului comunitar. Unele dintre aceste practici au fost deja preluate, în diferite forme, de alte țări europene, potrivit guvernului ungar.
O acuzație gravă lansată de partea ungară este cea a standardelor duble. Ungaria este criticată pentru construirea gardului de la granița sudică și pentru refuzul de a accepta mecanismele UE privind migrația, în timp ce Polonia, care a ridicat o barieră similară la est, primește sprijin financiar din partea Bruxelles-ului. Diferența, susține Zsigmond, ar fi una politică: guvernul conservator de la Budapesta este tratat diferit față de executivul de stânga de la Varșovia.

Bakondi a semnalat și o escaladare a violenței în rândul migranților
György Bakondi, consilier principal în domeniul securității pentru premierul Viktor Orbán, a atras atenția asupra intensificării presiunii migraționiste la frontiera cu Serbia. Numărul tentativelor de trecere ilegală a crescut semnificativ, ajungând la aproape 6.000 de cazuri în acest an, comparativ cu puțin peste 1.200 în aceeași perioadă a anului trecut.
Bakondi a semnalat și o escaladare a violenței în rândul migranților, cu confruntări frecvente între grupuri rivale de traficanți de persoane, unele dintre ele soldate cu victime.
„Migranţii sunt din ce în ce mai violenţi, iar ciocnirile au devenit regulate între diferite reţele de traficanţi de persoane, uneori ducând la decese”, a notat acesta, potrivit MTI.
În contextul acestor evoluții, țara își menține poziția intransigentă și solicită respect pentru dreptul său suveran de a decide politicile naționale privind migrația, indiferent de presiunile sau sancțiunile impuse de instituțiile europene.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





