O nouă divizie la ANAF pentru combaterea evaziunii și recuperarea marilor datorii
Alexandru Nazare a precizat, într-un videoclip publicat pe pagina sa de Facebook, că noua Divizie de Operaţiuni Speciale va urmări marii contribuabili cu datorii acumulate şi cazurile eşalonate de ani de zile. El a arătat că scopul este de a acţiona asupra sectoarelor economice vulnerabile, unde există riscuri de fraudă şi evaziune fiscală.
„Divizia îi vizează pe marii datornici, pe cei cu datorii eşalonate ani de zile şi vizează şi aceste mari dosare care au trenat foarte mult timp. Este un efort concentrat pe sectoare vulnerabile susceptibile de fraudă sau evaziune”, a anunţat Nazare.
Ministrul a explicat că în cadrul ANAF lucrează numeroşi specialişti cu experienţă, dedicaţi modernizării instituţiei, iar o parte dintre aceştia au fost incluşi în noul grup de lucru format împreună cu preşedintele ANAF, Adrian Nica.
Potrivit lui Nazare, divizia are un mandat clar: investigarea dosarelor amânate şi intervenţia în domeniile cu risc ridicat de evaziune.
Oficialul a menţionat că rezultatele iniţiale confirmă eficienţa noii direcţii şi că aceste acţiuni marchează începutul unei reforme necesare într-o instituţie care trebuie să devină mai modernă şi mai corectă.
„O parte dintre aceştia fac parte din noul grup de lucru pentru Operaţiuni Speciale, format împreună cu noul preşedinte ANAF, Adrian Nica. Această Divizie Specială are un mandat clar: să investigheze marile dosare care au trenat ani la rând şi să se concentreze pe sectoarele cu risc ridicat de evaziune şi fraudă fiscală. Primele rezultate sunt deja vizibile în spaţiul public şi confirmă că direcţia este corectă”, afirmă Alexandru Nazare.
El a subliniat că România are nevoie de o administraţie fiscală eficientă, capabilă să recâştige încrederea publică.
„Acestea nu fac decât să confirme că facem ceea ce trebuia făcut demult. România are nevoie de o administraţie fiscală modernă, corectă şi eficientă. Iar acest proces a început”, a adăugat Ministrul.

ANAF a colectat 130 de miliarde de lei în trimestrul al treilea
Ministrul Finanţelor a anunţat că, în perioada iulie–septembrie 2025, ANAF a colectat 130 de miliarde de lei, cu 11% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024. El a afirmat că această creştere reflectă o schimbare de atitudine în interiorul instituţiei, care începe să devină mai dinamică şi mai eficientă.
„O instituție atât de complexă precum ANAF nu poate fi schimbată complet peste noapte. România are nevoie de recuperarea decalajelor privind digitalizarea, perfomanța și mai ales încredere contribuabililor”.
Alexandru Nazare a declarat că transformarea ANAF nu se poate realiza peste noapte, având în vedere complexitatea instituţiei, dar că direcţia este una clară, bazată pe profesionalizare, digitalizare şi responsabilitate.
În mesajul său, ministrul a evidenţiat că administraţia fiscală trebuie să recupereze decalajele în digitalizare şi performanţă, dar mai ales să restabilească încrederea contribuabililor. El a subliniat că procesul de modernizare a început şi că obiectivul este construirea unei structuri fiscale moderne, transparente şi responsabile.
„În ultimele trei luni, am declanşat o schimbare de atitudine la nivelul ANAF – o instituţie-cheie pentru buna funcţionare a statului, dar care, ani la rând, a fost percepută ca fiind greoaie şi ineficientă. Rezultatele acestei noi dinamici se văd deja în cifre: în perioada iulie-septembrie 2025, ANAF a colectat 130 de miliarde de lei, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este, desigur, doar un început – o instituţie atât de mare şi complexă nu se poate transforma peste noapte. Dar direcţia este clară: profesionalizare, digitalizare şi responsabilitate”, a scris ministrul.