„Fotogeografica”, ediție aniversară într-un cadru simbolic

Biblioteca Națională a României va găzdui miercuri, 15 octombrie, începând cu ora 18:30, deschiderea oficială a Salonului Național de Fotografie „Fotogeografica 2025”. Evenimentul se va desfășura în prezența publicului și va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a proiectului, oferind posibilitatea participării și celor aflați în alte orașe.

Cu această ocazie va fi lansat și catalogul „Fotogeografica 2025”, care include lucrările premiate la cele trei secțiuni principale ale concursului – patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife – împărțite la rândul lor pe două categorii: elevi/studenți și open. Pe lângă fotografiile câștigătoare, catalogul cuprinde o selecție a celor mai reușite imagini participante, disponibile și în expoziția online.

Manifestarea este completată de o proiecție imersivă în Atriumul Bibliotecii Naționale, un proiect audio-vizual realizat în colaborare cu colectivul artistic AMURAL. Prin această componentă, vizitatorii vor fi invitați să experimenteze un dialog între imagine, sunet și lumină, explorând temele naturii și patrimoniului reflectate în expozițiile „Fotogeografica” și „Sursa”.

Fotogeografica 2025
SURSA FOTO: Paul Bordaș

Fotogeografica este un eveniment care leagă arta de educația geografică

Profesorul universitar doctor Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, subliniază valoarea simbolică a ediției din acest an:

„Într-o lume tot mai abătută și plină de incertitudini, Fotogeografica rămâne una din manifestările certe și o mărturie peste timpuri prin valoarea sa perenă. Onoarea pe care o face aniversării Societății de Geografie din România, la cei 150 de ani ai săi, prin dedicarea unui număr special este una atotcuprinzătoare prin recunoștință și valoare”, spune el.

Salonul va fi deschis publicului între 15 octombrie și 15 noiembrie 2025, perioadă în care vizitatorii pot descoperi o selecție din peste 1.800 de fotografii înscrise de 275 de participanți din toate regiunile țării.

Lucrările surprind diversitatea geografică și culturală a României, printr-o perspectivă artistică ce pune accent pe relația dintre om și mediul său.

O tradiție culturală care continuă să inspire

„Fotogeografica” este considerată una dintre cele mai longevive manifestări culturale naționale dedicate fotografiei și cunoașterii geografice. De peste două decenii, proiectul promovează valori autentice, încurajând tinerii fotografi și profesioniștii să aducă în atenția publicului frumusețea naturii și bogăția patrimoniului cultural românesc.

Organizatorii subliniază că România dispune de o natură spectaculoasă, o moștenire culturală diversă și o biodiversitate unică, însă toate acestea au nevoie de inițiative care să le facă vizibile și relevante.

SURSA FOTO: Facebook, Paul Bordaș

Într-un context dominat de imagini efemere și producții digitale rapide, „Fotogeografica” își propune să păstreze o direcție coerentă: aceea de a căuta sensul și mesajul din spatele fiecărei imagini, nu doar frumusețea ei estetică.

Ediția din 2025 este organizată de Casa de Cultură a Studenților București

Ediția din 2025 este organizată de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, beneficiind de sprijinul Bibliotecii Naționale a României.

Printre partenerii onorifici se numără Societatea de Geografie din România, RePatriot, Amural, România Pitorească, Teatrul „Ioan Luca Caragiale” din București, Universitatea din București – Facultatea de Geografie, Universitatea Politehnică din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Opera Națională din București, UNESCO ProNatura, România Sălbatică, precum și numeroase asociații și fotocluburi din țară.

Detalii complete despre programul „Fotogeografica 2025” pot fi consultate pe pagina Casei de Cultură a Studenților  și pe paginile oficiale de Facebook ale evenimentului.

Interviu cu Paul Bordaș, inițiatorul proiectului Fotogeografica

În continuarea acestui eveniment aniversar, Capital a discutat cu Paul Bordaș, inițiatorul proiectului „Fotogeografica”, despre începuturile programului, despre legătura dintre artă și geografie, dar și despre implicarea sa în alte proiecte culturale.

Ce este de fapt Fotogeografica, domnule Bordaș? Când a început și cum?

„Fotogeografica este una dintre cele mai longevive și populare manifestări culturale la nivel național, prin care se promovează valorile patrimoniului natural și cultural. România are o natură spectaculoasă, o moștenire culturală și o biodiversitate remarcabilă, dar toate acestea au nevoie de voci care să le facă vizibile.

Acest curent cultural contribuie prin certa mărturie peste timpuri, prin însemnătatea sa perenă, la conștientizarea reperelor noastre identitar.

FOTOGEOGRAFICA a apărut ca iniţiativă a unui grup de studenți din Facultatea de Geografie, Universitatea București, care au dorit creșterea în comunitate a gradului de conștientizare a valorii patrimoniului cultural și natural, prin arta fotografică, având ca tematică, inițial, peisajul natural.

Ideea de competiție pe teme geografice avea să ne fie expusă în anul 1994 de profesorul cercet. Dumitru Baltă. Aceasta a fost preluată și dezbătută în cadrul Clubului Facultății de Geografie a Ligii Studenților și transpusă într-o primă formă în anul 1997”, a spus Paul Bordaș.

Ce ne puteți spune despre dumneavoastră și legătura cu acest proiect?

„Paul Bordaș, este licenţiat în geografie, cu studii postuniversitare de management cultural, impresariat artistic, managementul activităţilor din turism şi a realizat teza de doctorat „Influenţa factorilor fizico-geografici în formarea şi dezvoltarea oraşelor din România” la Institutul de Cercetări Geografice alAcademiei Române.

Este inițiatorul Fotogeografica și a programului de redescoperire și promovare apatrimoniului natural și cultural România Student Tour. Din timpul studenţiei, şi mai apoi ca director la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, a colaboratcu numeroase instituţii de învăţământ şi cultură, cu prestigioase reviste precum National Geographic România, Ştiinţă şi Tehnică, Cultura, ori Editura Contrast. În tot acest timp, a iniţiat şi organizat peste 300 de evenimente cultural-educative, civice, de conştientizare şi informare publică, având ca invitaţi personalităţi din lumea academică, societatea civilă, autorităţi locale şi centrale, educaţie, cultură, sport, tineret, mass media.

A realizat o impresionantă colecție de 16 albume foto cu şi despre „ţările ţării”, cum îi place să le denumească: Misterele Olteniei de sub Munte; Plaiurile Vrancei; Enigmele Buzăului; Ţinutul Neamţului, leagăn de legendă; Din tainele Bucovinei; Haţeg, ţinutul dinozaurilor; Din lumea Banatului; Pădurea Craiului, ţara dintre Crişuri; Ţinutul vulcanilor, izvor de civilizație; Descoperirea Naturii în Gorjul Montan; Dobrogea la răscrucea timpurilor; Transilvania, inima României; Civilizaţia Mărginimii; Ţinutul Pădurenilor, inima de fier a Daciei străbune; Apuseni, ţara de piatră; Maramureş, moştenirea unui neam; Comorile Oltenie de sub munte;  Apuseni Țara de Piatră; Ținutul Momârlanilor, Țara dintre Jiuri; Cărările regale ale Transilvaniei”, precizează reprezentantul Casei de Cultură a Studenților București.

Fotogeografica și Romania Student Tour – proiecte care dau sens patrimoniului românesc

În centrul discuției cu inițiatorul Paul Bordaș se află două proiecte care, de peste două decenii, aduc împreună educația, cultura și fotografia: Fotogeografica și Romania Student Tour. Ambele au crescut sub umbrela Casei de Cultură a Studenților din București și au devenit repere naționale în domeniul promovării patrimoniului natural și cultural.

Bordaș descrie aceste inițiative nu doar ca pe simple programe culturale, ci ca pe adevărate misiuni educative. Fotogeografica reunește tineri pasionați de fotografie, exploratori ai României autentice, în timp ce Romania Student Tour propune o redescoperire sistematică a țării prin ochii generației tinere. În continuare, fondatorul acestor proiecte vorbește despre sensul lor, despre colaborările internaționale recente și despre locul pe care cultura îl ocupă în prezentul românesc.

„Fotogeografica și Romania Student Tour sunt două proiecte culturale emblematice pentru Casa de Cultură a Studenților București, două branduri consacrate cu un palmares impresionant.

Fotogeografica este cea mai importantă manifestare la nivel naţional din domeniul fotografiei, adresată exclusiv tineretului. Romania Student Tour constituie un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României”, a spus Paul Bordaș pentru Capital.

Ce înseamnă aceste proiecte pentru Paul Bordaș?

„Atât Fotogeografica, cât și Romania Student Tour îmi certifică existența, mă identific cu ele”.

Dar pentru România?

„Pentru România sunt adevărate cărți de vizită”, ne spune Bordaș cu mândrie și bucurie.

Fotogeografica, ambasador cultural al României la evenimente internaționale

Prezența proiectelor Fotogeografica și Romania Student Tour nu se limitează la spațiul academic sau expozițional din țară. Sub coordonarea lui Paul Bordaș, aceste inițiative au devenit adevărate instrumente de diplomație culturală, fiind integrate în evenimente de anvergură dedicate comunităților românești de pretutindeni. Unul dintre acestea este Summitul RePatriot, care reunește anual lideri și antreprenori români din diaspora și din țară.

În cadrul summitului, Fotogeografica deschide, pentru al patrulea an consecutiv, gala „Top 100 Români de Pretutindeni” prin expoziții și albume dedicate identității vizuale românești.

Tot în acest spirit, proiectul a fost implicat și în realizarea volumului „Cărările Regale ale Transilvaniei”, un omagiu adus Majestății Sale Regele Charles al III-lea, precum și în acțiuni culturale desfășurate la nivel guvernamental și internațional, precum conferința dedicată eradicării violenței împotriva copiilor.

Ați fost prezent de curând la Summitul Repatriot. Ce legătură există între acest eveniment și Fotogeografica?

Paul Bordas la summitul Repatriot
SURSA FOTO: Facbook, Paul Bordaș

„Repatriot Summit este cel mai mare eveniment anual dedicat românilor din diaspora și din țară, inițiat de comunitatea Romanian Business Leaders (RBL) pentru a conecta antreprenorii și managerii de succes din afara granițelor cu cei din România. Evenimentul vizează facilitarea oportunităților de afaceri, consolidarea încrederii între români și inițierea de noi proiecte care să contribuie la dezvoltarea țării.

Summitul are ca scop conectarea și networking-ul între români din țară și diasporă pentru a valorifica oportunitățile de afaceri, a promova investițiile și a dezvolta noi inițiative comune.

De patru ediții consecutive dechidem Repatriot Summit și Gala Top 100 Români de Pretutindeni, prin expoziții Fotogeografica și România Student Tour, dăruind albume și catalage din colecția ”Țările Țării”, reprezentaților comunităților românești din toate statele lumii și tutror participanților”, ne spune inițiatorul proiectului Fotogeografica.

Despre volumul „Cărările Regale ale Transilvaniei”?

„Volumul ”Cărările Regale ale Transilvaniei”, in honorem Majestății Sale Charles al III lea, Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a fost realizat în semn de prețuire a dragostei și atașamentului față de România, de către echipa Romania Student Tour a Casei de Cultură a Studenților București. Volumul cuprinde o suită de povești iconice, mesaje din partea domnului Nicușor Dan – Președintele României, domnului academician Ioan Aurel Pop – Președintele Academiei Române, doamnei Laura Popescu – Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, domnului prof.univ.dr. Corneliu Iațu – Președintele Societății de Geografie din România, domnului prof.univ.dr. Marian Preda – Rectorul Universității din București, domnului Marius Bostan – fondatorul comunității Repatriot și testimoniale ale Majestății Sale, Charles al III lea, de la prima Sa vizită în România și până în prezent.

Volumul a fost prezentat la București pe 14 iunie 2025, de Ziua Regalității Britanice și dorim să-l prezentăm la Londra pe 14 noiembrie 2025, de Ziua MS Charles al III lea, Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, explică Bordaș.

Ce este Conferința regională dedicată eradicării violenței împotriva copiilor?

”Conferința regională dedicată eradicării violenței împotriva copiilor” este un eveniment organizat Guvernul României, în perioada 13-14 octombrie 2025, în parteneriat cu organizații internaționale, instituții publice și organizații non-guvernamentale, la Palatul Victoria din București.

Evenimentul reunește decidenți politici, experți internaționali, reprezentanți ai instituțiilor de protecție a copilului, ai societății civile și ai mediului academic, într-un efort comun de a consolida politicile și strategiile de prevenire și combatere a violenței împotriva copiilor în Europa de Est și Asia Centrală. Sub deviza „Zero toleranță față de violența asupra copiilor”, conferința își propune: Promovarea schimbului de bune practici între statele participante;  Prezentarea celor mai recente date și cercetări privind formele de violență asupra copiilor; Consolidarea cooperării regionale pentru protejarea drepturilor copilului; Identificarea de soluții concrete pentru prevenirea și intervenția eficientă în cazurile de abuz, neglijare sau exploatare a minorilor.

Printre vorbitorii principali se vor număra oficiali guvernamentali din țările participante, reprezentanți ai UNICEF, ai Consiliului Europei, precum și specialiști în protecția copilului din diverse domenii. Evenimentul va include sesiuni plenare, mese rotunde tematice și ateliere de lucru axate pe politici publice, intervenții interinstituționale, educație parentală, digitalizare și siguranța online a copiilor. Noi vom fi prezenți prin cele 250 de albume FOTOGEOGRAFICA 2025, care vor fi înmânate participanților”, spune el.

Cum vedeți cultura în contextul economic actual?

„Nu aș putea spune că este cultura în impas. Am spus odată, că pe timp de criză, cultura are întâietate. Haideți să ne gândim la rolul Școalii ardeleane sau poate la ce însemnat folclorul și muzica în general pentru Basarabia. Valorile culturale rămân repere identitare, nimeni, dar nimeni nu le poate înlătura”.

Cum reușiți să finanțați aceste proiecte?

„Cele două proiecte sunt derulate prin Casa de Cultură a Studenților București și se bazează pe foarte multă voință, voluntariat și entuziasm. Sunt realizate de tineri pentru tineri”, a încheiat Paul Bordaș acest interviu.

Calendarul unei toamne culturale: Fotogeografica 2025 în imagini, oameni și locuri

Ediția aniversară Fotogeografica 2025 nu este doar o expoziție de fotografie, ci o veritabilă călătorie culturală prin România și dincolo de granițele ei. De la Brașov la București, Deva și Londra, proiectul reunește evenimente, lansări de albume, expoziții și întâlniri care aduc în prim-plan legătura profundă dintre artă, patrimoniu și identitate națională.

Seria manifestărilor din acest an marchează colaborări importante cu instituții academice, culturale și diplomatice, dar și prezența constantă a echipei Fotogeografica la evenimente internaționale de prestigiu. Fiecare etapă a proiectului continuă misiunea începută acum aproape trei decenii: aceea de a promova frumusețea României prin fotografie, educație și spirit comunitar.

Din calendarul Fotogeografica 2025: 

  • 16 – 30 septembrie 2025 – „Cărările Regale ale Transilvaniei”, expoziție la Hotel Aro Palace, în cadrul Alpin Film Festival (Brașov).
  • 2 – 5 octombrie 2025 – Expoziția „Cărările Regale ale Transilvaniei”, în deschiderea Repatriot Summit 2025, Palatul Parlamentului, București. În cadrul evenimentului vor fi oferite catalogul Fotogeografica 2025 și volumul omagial „Cărările Regale ale Transilvaniei” participanților și laureaților Galei Repatriot Top 100 Români de Pretutindeni.
  • 13 – 14 octombrie 2025 – Participare la Conferința regională dedicată eradicării violenței împotriva copiilor, organizată la Palatul Victoria, în parteneriat cu UNICEF și Reprezentantul Special ONU. Cu această ocazie vor fi oferite 200 de albume Fotogeografica 2025 participanților din Europa și Asia Centrală.
  • 15 octombrie 2025 – Fotogeografica 2025 – spectacol de lumină și culoare, ediție specială dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România.
  • 28 octombrie – 7 noiembrie 2025 – Expoziția și prezentarea albumului „Ținutul Momârlanilor – Țara dintre Jiuri”, la Galeria Națională de Artă Deva.
  • 30 octombrie – 2 noiembrie 2025 – Etapă de teren în cadrul proiectului Romania Student Tour, program național de redescoperire și promovare a patrimoniului cultural și natural al României. Imaginile rezultate vor sta la baza albumului „Pe Argeș în sus” (volumul al XVIII-lea).
  • 14 noiembrie 2025 – Expoziție și prezentare „Cărările Regale ale Transilvaniei” la Institutul Cultural Român din Londra, de Ziua Majestății Sale Regele Charles al III-lea.
  • noiembrie 2025 – Expoziție și prezentare „Cărările Regale ale Transilvaniei” la British Council România.
  • noiembrie – decembrie 2025 – Salonul Național de Fotografie Fotogeografica 2025, găzduit de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.