Tradițiile sunt cartea de identitate a unui popor. Ele spun povestea unei națiuni, a felului în care oamenii au învățat să trăiască în armonie cu natura, cu timpul și cu propria lor creativitate. Cu toate că România și Egiptul par, la prima vedere, două lumi complet diferite – una a Carpaților și a pădurilor, cealaltă a Nilului și a deșertului – meșteșugurile lor ascund surprinzător de multe asemănări.
De la țesături și broderii până la olărit și motivele decorative, ambele culturi păstrează un limbaj comun al artei populare: simbolurile, culorile și respectul pentru tradiție.
Broderia, o țesătură invizibilă între România și Egipt
În România, ia este simbolul absolut al identității naționale. Cusută manual, cu migală și pasiune, fiecare ie spune o poveste despre locul de proveniență, despre femeia care a creat-o și despre valorile comunității.
Modelele geometrice sau florale, cusute cu ață roșie, neagră, albastră sau aurie, nu sunt doar simple ornamente – ele au roluri magice, de protecție și de exprimare a frumuseții interioare.
Uimitor, și Egiptul are propria „ie”. Cămășile tradiționale egiptene, realizate din in sau bumbac fin, sunt decorate cu broderii bogate, lucrate manual, care amintesc prin simplitate și eleganță de portul românesc. Am rămas surpinsă să văd asemănările motivelor, dar în același timp, m-a și bucurat.
Artista Ghada Mostafa, pasionată de arta decorativă populară, reușește să readucă la viață aceste modele vechi, brodând motive inspirate din flora și simbolistica egipteană.
Ca și în România, broderia manuală este o formă de artă transmisă din generație în generație, o expresie a feminității și a răbdării.
Țesături și covoare – povești țesute în fire de lână
Atât în satele românești, cât și în cele egiptene, țesutul la război a fost dintotdeauna o activitate fundamentală. În România, covoarele oltenești sau maramureșene sunt recunoscute pentru motivele geometrice și combinațiile cromatice vii – romburile, crucile, florile stilizate sau motivele solare.
Fiecare simbol are o semnificație profundă, iar fiecare covor este o mărturie a spiritului creator al poporului român.
În Egipt, țesutul tradițional este la fel de prețuit. În special în zonele rurale și în oazele din deșert, femeile egiptene țes covoare manuale, numite kilim, folosind tehnici similare cu cele românești. Motivele sunt adesea geometrice – triunghiuri, linii în zigzag, romburi – și au rol decorativ, dar și simbolic.
Paleta cromatică este dominată de culorile pământului: ocru, roșu, maro, negru, verde și albastru. În ambele culturi, aceste modele nu sunt doar estetice, ci și o formă de comunicare între generații, un limbaj vizual care spune povestea locului.
Ceramica și olăritul – arta de a da formă pământului
Puține meșteșuguri reușesc să îmbine atât de frumos utilul cu esteticul precum olăritul. În România, centrele de la Horezu, Corund, Oboga sau Marginea sunt recunoscute pentru ceramica lor decorată cu motive tradiționale – spirala, pasărea, soarele, frunza de stejar. Vasele nu sunt doar obiecte de uz casnic, ci adevărate opere de artă.
În Egipt, olăritul are o istorie milenară, încă din vremea faraonilor. Vasele egiptene, realizate din lut ars, sunt decorate cu linii fine, cu simboluri ale Nilului, ale soarelui sau cu motive florale asemănătoare celor din ceramica românească.
Culoarea naturală a lutului, combinată cu picturile simple în tonuri calde, oferă un farmec aparte acestor obiecte. La fel ca în România, meșteșugarii egipteni își transmit secretele din tată în fiu, iar fiecare vas poartă amprenta mâinilor celui care l-a creat.
Arta decorativă populară – expresia identității
Atât Egiptul, cât și România, își exprimă cultura prin detalii decorative: gravuri în lemn, ornamente de metal, sculpturi sau broderii pe textile. În casele tradiționale egiptene, la fel ca în cele românești, putem găsi țesături colorate, vase de lut, covoare țesute și obiecte meșteșugite manual. Toate aceste elemente creează un spațiu cald, viu și autentic.
Este fascinant să observăm cum două popoare aflate la mii de kilometri distanță au păstrat, de-a lungul timpului, valori similare: respectul pentru natură, pentru munca manuală, pentru frumosul simplu și autentic. Poate că diferențele de limbă, religie sau climă ne separă, dar meșteșugurile ne apropie într-un mod profund și tainic.
Într-o lume modernă în care tehnologia domină, redescoperirea acestor legături culturale devine un gest de prețuire.
România și Egiptul, deși despărțite de mări și continente, se întâlnesc în meșteșuguri, în simboluri și în culori. Fiecare fir de lână, fiecare bucată de lut modelată, fiecare cusătură manuală este o dovadă că arta populară rămâne o punte între lumi.
