DNA critică lipsa de sesizări din partea ANAF privind marile cazuri de evaziune fiscală
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Voineag, a atras atenţia asupra numărului extrem de mic de sesizări primite anul trecut de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în legătură cu suspiciuni de evaziune fiscală de amploare.
Potrivit acestuia, în 2024 au fost înregistrate doar patru sesizări pentru prejudicii mai mari de 10 milioane de lei, fapt calificat drept o „surpriză neplăcută”, în condiţiile în care Direcţia gestionează anual între 1.800 şi 2.000 de dosare.
Voineag a explicat că toate instituţiile cu atribuţii de control transmit, în medie, aproximativ 36-37 de sesizări pe an către DNA, cifră considerată mult prea redusă raportat la dimensiunea fenomenului evaziunii fiscale. Procurorul-şef a precizat că se aştepta ca ANAF să contribuie mai substanţial la sesizarea cazurilor majore, subliniind că speră ca pe viitor colaborarea să se intensifice.
„Am avut doar patru sesizări la nivelul anului trecut din partea ANAF, patru sesizări pe întreg anul trecut. Toate instituţiile cu atribuţiile de control, undeva la 36-37 de sesizări pe an. Imaginaţi-vă că noi totuşi avem un flux de 1.800 – 2.000 de dosare pe an pe care le deschidem.
Şi pentru noi a fost o surpriză neplăcută. DNA nu se ocupa de investigaţie în ceea ce priveşte evaziunea fiscală şi m-aş fi aşteptat la mult mai multe. Să sperăm că măcar pe viitor lucrurile se vor îmbunătăţi”, a explicat Marius Voineag.
7 dosare de mare evaziune fiscală în ultimii doi ani, cel mai mare cu un prejudiciu de aproape 100 de milioane de lei
Totodată, şeful DNA a menţionat că procurorii anticorupţie au instrumentat, în ultimii doi ani, şapte dosare de mare evaziune fiscală, fiecare cu prejudicii estimate între 18 şi 96 de milioane de lei.
În dosarul cu prejudiciul cel mai ridicat, de 96 de milioane de lei, au fost instituite sechestre asigurătorii în valoare de 60 de milioane de lei.
Voineag a subliniat că instituţia „stă destul de bine” în privinţa măsurilor asigurătorii, ceea ce constituie un progres important în recuperarea prejudiciilor.
DNA investighează inclusiv angajații ANAF și ai Vămii
Întrebat dacă angajaţi ai ANAF au fost vizaţi de DNA pentru că ar fi închis ochii la marile fraude din România, Voineag a arătat că procurorii anticorupție au acţionat inclusiv împotriva corupţiei din interiorul instituţiilor fiscale şi vamale.
Astfel, în ultimii doi ani, au fost formulate acuzaţii împotriva a aproximativ 70 de persoane din cadrul ANAF şi Vămii, fiind dispuse cel puţin 40 de măsuri preventive.
„DNA şi-a făcut foarte bine treaba în ceea ce priveşte combaterea corupţiei în cazul unor astfel de instituţii.
Avem undeva la 70 de persoane, în ultimii doi ani, cu acuzaţii formulate din cadrul ANAF şi Vamă, cu minim 40 de măsuri preventive”, a precizat Voineag.
Un fost șef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu ștergea datorii și primea mită pentru asta
Un exemplu menţionat de procurorul-şef a vizat un fost președinte al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, acuzat că ştergea datorii fiscale de ordinul zecilor de milioane de lei în schimbul unor mite de ordinul zecilor de mii de lei.
Marius Voineag a explicat că, împreună cu alţi angajaţi, acesta îi învăţa pe oamenii de afaceri cum să-şi mute sediul social astfel încât datoriile să nu mai figureze la noua entitate fiscală.
„Cineva încasa ca să facă şterse nişte datorii, care ele la un moment dat figurează undeva”, a spus șeful DNA.
Legea 126/2024 stipulează că sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de calitatea persoanei, infracţiunile prevăzute la art. 8, 9 şi 9^2 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, dacă în cauză, indiferent de numărul infracţiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare de 10 milioane de lei.