Ungaria: Băncile analizează vânzarea creditelor ipotecare neperformante
Principalele bănci din Ungaria iau în considerare vânzarea creditelor ipotecare neperformante, deoarece interesul pieţei pentru astfel de produse este în creştere, în urma majorării preţurilor la proprietăţile imobiliare, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Nivelul ridicat al creditelor neperformante din Ungaria (înregistrate în timpul crizei financiare) reprezintă un risc semnificativ pentru sistemul bancar al ţării, a estimat recent Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
Subsidiarele din Ungaria ale Erste Group şi UniCredit sunt printre cele care iau în considerare vânzarea creditelor ipotecare neperformante către investitorii privaţi, susţin sursele. Portofoliile se ridică la 250 milioane de euro şi, respectiv, 300 milioane de euro, planurile sunt în stadiu preliminar şi vânzarea ar putea avea loc în semestrul doi din 2016, adaugă sursele.
Reprezentanţii Erste şi UniCredit nu au dorit să comenteze informaţia.
Printre cumpărătorii interesaţi se află unele fonduri britanice, investitori specializaţi din Europa Centrală şi companii din Ungaria, susţin sursele.
Grupul OTP este cea mai mare bancă comercială din Ungaria, urmat de diviziile ungare ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, băncii belgiene KBC şi băncilor italiene Unicredit şi Intesa Sanpaolo.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





