Ungaria a încheiat starea de urgență. Care este următorul pas

Ungaria a încheiat starea de urgență. Care este următorul pas
Publicat de Valentina Drăgoi la 18 iunie 2020, 17:05
Din cuprinsul articolului

Ungaria a fost una dintre țările destul de afectate de pandemia de coronavirus. Astfel, de abia miercuri, starea de urgență s-a încheiat în această țară. Se pare că aceasta va fi urmată de starea de urgență sanitară.

Potrivit Dpa, premierul ungar Viktor Orban a semnat miercuri seară decretul prin care în Ungaria încetează starea de urgenţă pentru combaterea epidemiei COVID-19, citează Agerpres.

Starea de urgenţă a fost instituită pe 11 martie, iar pe 30 martie Viktor Orban a obţinut din partea parlamentului dreptul ca în cadrul acestei măsuri să legifereze prin ordonanţe şi să prelungească starea de urgenţă fără acordul legislativului, ceea ce a stârnit critici din partea opoziţiei şi a Bruxelles-ului. Printre prevederile decretului de instituire a stării de urgenţă s-a numărat şi sancţionarea cu până la cinci ani de închisoare a difuzării de ”ştiri false” şi a faptelor care ”zădărnicesc sau îngreunează” combaterea coronavirusului.

Începe starea de urgență sanitară

După decretul de încetare a stării de urgenţă, Viktor Orban a semnat un alt decret prin care aceasta este înlocuită cu urgenţa sanitară, în virtutea căreia şeful executivului îşi menţine unele prerogative excepţionale.

Conform regulilor din noua măsură, valabile pentru trei luni, purtarea măştii este obligatorie în transportul public şi în magazine, personalul cafenelelor şi restaurantelor trebuie de asemenea să poarte mască, iar evenimentele publice cu mai mult de 500 de participanţi rămân interzise.

Conform legii privind urgenţa sanitară votată marţi de parlamentul de la Budapesta, aceasta poate fi instituită pentru o perioadă de şase luni, dar guvernul o poate prelungi fără acordul legislativului.

De la începutul epidemiei Ungaria a înregistrat 4.079 de cazuri de COVID-19, dintre care 568 de decese, conform bilanţului publicat joi de koronavirus.gov.hu, citat de MTI. Până în prezent s-au vindecat 2.564 de pacienţi şi numărul cazurilor active este de 947, dintre care 15 pacienţi sunt ventilaţi mecanic. Aproape jumătate din îmbolnăviri, respectiv 1.934, s-au înregistrat în capitala Budapesta.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.