Pe primul loc în topul zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Bucureşti se situează Dorobanţi cu o valoare medie de 1.747 euro/mp de suprafaţă utilă, la sfarşitul lui 2009. Urmează Unirii cu 1.710 euro/mp şi Decebal cu 1.687 euro/mp, potrivit indicelui imobiliare.ro.

Topul arată diferit faţă de începutul anului trecut, când pe primul loc se situa zona Unirii, cu o valoare medie de 2.467 euro/mp, în timp ce Dorobanţi ocupa doar poziţia a treia, cu o valoare medie de 2.321 euro/mp.

În realizarea clasamentului sunt luate în calcul zonele rezindenţiale în care există zilnic cel puţin 30 de oferte active de apartamente vechi şi noi situate în blocuri de apartamente, scoase la vânzare prin intermediul imobiliare.ro

Preţurile apartamentelor din zonele scumpe au evoluat diferit pe parcursul lui 2009 în comparaţie cu ce s-a întâmplat în restul zonelor, înregistrându-se scăderi semnificative pe tot parcursul intervalului, chiar şi în cea de-a doua jumătate a anului. De asemenea, rata scăderii preţurilor în aceste zone este peste media înregistrată în Bucureşti, de 22,4%. Astfel, apartamentele din Dorobanţi s-au ieftinit în medie cu 24,7%, cele din Unirii cu 30,7%, iar cele din Decebal cu 28,8%.

Rahova rămâne cel mai ieftin cartier

La polul opus, cartierul cu cele mai ieftine apartamente din Bucureşti este Rahova, unde, pentru un metru pătrat de suprafaţă utilă se solicita, la 31 decembrie 2009, 1.124 euro. Dacă în zonele scumpe din Capitală preţurile au scăzut pe tot parcursul anului, în cartierele ieftine, perioadele de scădere au alternat cu cele de creştere, în a doua parte a anului.

Cele mai active zone din Bucureşti, conform unui clasament realizat pe baza numărului de oferte noi, a celui de oferte eliminate şi de oferte active, au fost, în 2009, Militari, Titan şi Drumul Taberei.