Anul 2014 a debutat cu o reducere a numărului de insolvențe însă acest indicator se menține la un nivel ridicat. În ianuarie, puțin peste 2.000 de firme au apelat la această procedură, potrivit datelor Registrului Comerțului. Dacă anul 2014 va continua cu această medie lunară am avea, la finele anului, peste 24.000 de insolvențe noi adică pe media ultimilor patru ani. Anul trecu a fost cel mai prost din acest punct de vedere. Potrivit Cofacem peste 27.000 de firme au intrat în insolvență ceea c ear putea însemna pierderea locului de muncă pentru 100.000 de angajați. Din 2010 până în present, frecvența procedurilor noi a fost de peste 24.000 pe an.

Cel mai mare număr de firme intrate în insolvenţă a fost înregistrat, în ianuarie, în municipiul Bucureşti – 360, şi în judeţele Bihor – 195, Mureş – 150 şi Braşov – 104.

La polul opus, cu cele mai puţine societăţi intrate în insolvenţă, se află judeţele Călăraşi – opt, Giurgiu – 10, Neamţ şi Suceava, cu câte 11.

Numărul firmelor înregistrate în ianuarie 2014 la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a scăzut cu 4,52% faţă de aceeaşi lună din 2013, fiind înregistrate 8.515 persoane fizice şi juridice la nivel naţional, faţă de 8.918 în ianuarie 2013.

Cea mai mare scădere a numărului de înregistrări a avut loc în judeţele Buzău (cu 28%) şi Iaşi (cu 21,7%).

În schimb, în Covasna şi Sălaj, numărul înmatriculărilor a crescut cu 44%, respectiv cu 41%.

În ianuarie 2014, cele mai multe firme au fost înregistrate în Bucureşti – 1.364. În Timiş, au fost înfiinţate 373 de firme, iar în Bihor 343.

La polul opus, în judeţele Tulcea şi Covasna au fost consemnate cele mai puţine înregistrări de firme, adică 55, respectiv 75.