Pe locul doi în topul oraşelor cu cele mai scumpe locuinţe se plasează Cap Ferrat (Franţa) unde metrul pătrat de casă costă 51.800 dolari, urmat de Londra unde proprietarii unităţilor locative de vânzare cer în medie 48.900 dolari. Hong Kong se poziţionează pe locul patru în top cu un preţ de 47.500 de dolari/mp, ceea ce i-ar aduce unui cumpărător cu un milion de dolari în buzunar un apartament de doar 21 de metri pătraţi.

„Multe dintre locaţiile exclusiviste ale Europei simt deja că au ajuns la ananghie. Monaco încă mai poate pretinde locul de cea mai scumpă locaţie rezidenţială din lume, dar preţurile acolo, şi dealungul Rivierei Franceze, au căzut în 2011, în parte confirmând impactul crizei zonei euro asupra performanţei pieţei. Nu este o coincidenţă faptul că singurele două oraşe cuprinse în index care au raportat creşteri de preţ anul trecut au fost Londra şi Zurich, ambele din afara zonei euro“, explică Liam Bailey, global head of residential research în cadrul Knight Frank.