Unde ajung cele mai mari subvenţii din agricultură

Unde ajung cele mai mari subvenţii din agricultură
Publicat de Valentin Vioreanu la 16 noiembrie 2014, 06:58

Anual, peste 1 miliard de euro ajunge în conturile agricultorilor prin sprijinul acordat pe suprafață. În 2013, cei mai mari 42 de fermieri din țară au obţinut împreună 45 milioane de euro

Primele zece companii, care au obţinut subvenţii totale în valoare de 29 de milioane de euro în campania din 2013 prin Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS), sunt deţinute de fermieri din judeţele Brăila, Vaslui, Teleorman, Galaţi și Tulcea.

  „Aproximativ 50% din suprafaţa agricolă din România este deţinută de fermierii mari. Circa 1% din fermierii din România deţin o suprafaţă de 5,2 milioane de hectare din cele 10 milioane de hectare agricole. Există un număr mare de agricultori care deţin suprafeţe foarte mici“, a spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Constantin a mai arătat că 8.600 de fermieri deţin terenuri agricole cu suprafeţe între 50 şi 100 de hectare, iar 13.100 de agricultori au peste 100  de hectare fiecare.

Potrivit datelor furnizate de APIA, la solicitarea Capital, SC Agricost SRL, unde acţionar majoritar este Constantin Duluţe, a încasat subvenţii pe suprafaţă în valoare de 9,7 milioane de euro. În acelaşi timp, Comcereal, firmă controlată de omul de afaceri Adrian Porumboiu, a obţinut de la APIA 4 milioane de euro. Pentru campania de plăţi pe suprafaţă din 2013, omul de afaceri Ioan Niculae a încasat 2,6 milioane de euro, prin intermediul S.C. Interagro Thomas Gostner, acţionarul majoritar al SC Delta-Rom Agriculture SRL, a primit anul trecut, 2,3 milioane de euro, prin plăţile directe pe suprafaţă. Compania Agrocov, deţinută de Andrei Banaga şi Ion Bujor, a încasat cea mai mare subvenţie din judeţul Galaţi şi anume 2,2 milioane de euro.

Cel mai mare subvenţionat din Ialomiţa este compania Zimbrul SA, care a obţinut, în campania 2013, circa 1,7 milioane de euro prin SAPS. În Timiș, cea mai importantă subvenţie a primit-o firma Cross Wind, administrată de Koefoed Hans Henrik Brandt şi Rosgaard Bent: 1,6 milioane de euro.

Laoun Youssef şi Sarkis Sarkis deţin firma Maria Trading din Călăraşi, care a obţinut o subvenţie de la APIA de 1,4 milioane de euro. Și Cervina, firma lui Andrei, fiul omului de afaceri Mihai Anghel, a obţinut, anul trecut, subvenţii în valoare de 1,4 milioane de euro. În județul Alba, cel mai important fermier este Ioan Popa, fondatorul şi directorul general al companiei Transavia. Suma primită de acesta de la APIA a fost de 1,3 milioane de euro.

Campania 2014

În ceea ce priveşte campania de plăţi din acest an, agricultorii au primit avansul de 69 de euro pentru un hectar la începtul acestei luni, dar reprezentanţii APIA nu ne-au putut dezvălui numele companiilor subvenţionate. Numărul cererilor eligibile pentru campania 2014 este de 1 milion, pentru o suprafaţă de 9,93 milioane de hectare. Aceste cifre sunt similiare cu cele din campania precedentă. Plafonul alocat din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) pentru SAPS, în campania 2014, este de 1,36 miliarde de euro.

Cele mai mari suprafeţe pentru care fermierii au solicitat subvenții sunt aceleaşi ca şi anul trecut: 56.221 ha în judeţul Brăila, 26.868 ha în Vaslui, 18.362 ha în Teleorman, 11.081 ha – Timiş şi 10.840 ha – Ialomiţa.

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.