Undă de șoc la nivel mondial: „Lumea trebuie să se pregătească!” Anunțul făcut de americani
Sursă: Dreamstime
Reprezentantul permanent al SUA la Naţiunile Unite, Linda Thomas Greenfield, a declarat că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, nu ascultă de nimeni şi a adăugat: „Lumea trebuie să se pregătească pentru un drum foarte lung şi foarte greu (în Ucraina)”.
Avertisment fără precedent pentru toată lumea! „Să se pregătească pentru un drum foarte lung”. SUA au spus-o clar: Va fi foarte dificil
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a discutat în a 12-a zi a războiului din Ucraina despre situaţia umanitară, relatează publicația Cumhuriyet.
Ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, Linda Thomas Greenfield, a declarat că oraşele ucrainene sunt asediate şi bombardate fără încetare, spitalele nu mai au materiale, alimentele s-au împuţinat, iar numărul pierderilor în rândul civililor a crescut.
Linda Thomas Greenfield a lansat un apel Rusiei de a permite imediat ajutarelor umanitare să ajungă în zonele afectate şi a adăugat: „Ultimile două săptămâni ne-au arătat că poporul ucrainean nu va ceda, că majoritatea ruşilor se pronunţă împotriva războiului, dar, din păcate, pare că Putin nu ascultă pe nimeni, iar lumea trebuie să se pregătească pentru un drum foarte lung şi foarte greu (în Ucraina)”.
UNICEF: Şi-au pierdut viaţa 27 de copii ucrainieni
În briefingul pentru Consiliul de Securitate, directorul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Catherine Russell, a arătat că din 24 februarie, data la care Rusia a invadat Ucraina, şi până în prezent şi-au pierdut viaţa cel puţin 27 de copii, iar 42 sunt răniţi.
Apelul Naţiunilor Unite pentru un coridor de securitate pentru civili
La rândul său, adjunctul secretarului general ONU pentru probleme umanitare, Martin Griffiths, a lansat un apel pentru crearea de coridoare de securitate pentru ajutoarele umanitare şi pentru ca civilii să poată părăsi oraşele în care au loc confruntări.
Iar ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite, Vassily Nebenzia, a acuzat Ucraina că împiedică civilii să ajungă pe teritoriul Rusiei.
Conform Naţiunilor Unite, din 24 februarie şi până în prezent, în Ucraina, 1207 persoane şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi, iar 1 milion 700 de mii au părăsit ţara.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





