Unchiul Alexandrei începe războiul! Cerere de ultimă oră. Se ajunge în instanță
Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, a făcut vineri un apel serios la adresa autorităților cu privire la desecreizarea documentelor cu privire la un detaliu deosebit de important al cazului. În caz contrar, acesta spune că va acționa în justiție.
Cumpănașu cere desecretizarea stenogramelor apelurilor la 112, convorbirea dintre Alexandra și polițist, însă spune că până în acest moment nu a primit niciun răspuns concret în această privință.
„Nu am primit niciun răspuns până acum. E un apel cât se poate de serios și, dacă nu se va răspunde la el, vom depune solicitări scrise în zilele următoare, iar dacă se vor încăpățâna să nu comunice nimic, vom acționa în instanță pentru a putea intra în posesia acestui raport. E un raport al unui polițist, e un raport subiectiv, e total neprofesionist să sune de pe telefonul personal. Multe din lucrurile care s-au spus public și care sunt în contradicție cu orice au comunicat anchetatorii provin din acest raport. Eu nu știu cât de subiectiv e cel care a realizat relatarea discuției cu nepoata mea. Eu nu prea pricep de ce Ministerul de Interne acoperă lucrul acesta. Noi am luat decizia, deși a fost foarte greu pentru că, după cum ați văzut, aceasta e o familie extrem de discretă. Au fost convinși cu greu să facă publice acele stenograme dintre Alexandra și operatorii 112. De ce MAI nu face public acest raport înaintat de ofițerul de poliție care a sunat.. paginile de la 112, în cele 6 minute, cred că sunt vreo 10 pagini. Dacă polițistul a vorbit cel puțin 10 minute, asta înseamnă dublul conversației avute de Alexandra cu cei de la 112. Opinia publică, familiile, anchetatorii, noi toți avem nevoie nu doar de un rezumat, ci de discuția cuvânt cu cuvânt”, a spus Cumpănașu la Antena 3.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





