Un Volkswagen doar pentru indieni
Grupul elvețian Nestle, cel mai mare grup alimentar din lume, a anunțat joi că a descoperit o metodă de reducere a conținutului de zahăr în ciocolată cu până la 40%, o descoperire care oferă producătorului KitKat un avantaj față de rivali, în condițiile în care producătorii de alimente se confruntă cu presiuni crescute din partea guvernelor și consumatorilor pentru a face produse mai sănătoase, transmite Bloomberg.
Cel mai mare producător auto european, Volkswagen (VW), va lansa primul său vehicul 'destinat exclusiv pieţei din India', pentru a contracara declinul vânzărilor în a treia mare economie asiatică, se arată într-un articol apărut duminică în publicaţia 'Financial Times'.
Michael Mayer, şeful diviziei de automobile a VW în India, a declarat pentru, 'Financial Times', că intenţionează să introducă un model compact 'destinat exclusiv pieţei din India', în timp ce dezvoltă şi un SUV low-cost.
Şi rivalele VW – General Motors şi Toyota – nu au reuşit să obţină succesul sperat în India, care ar urma să devină a treia mare piaţă auto din lume, după vânzări, în următorul deceniu.
VW este lider al vânzărilor în China, cea mai mare piaţă auto din lume, dar se află în urma concurenţei pe alte pieţe emergente. În ultimii trei ani, livrările companiei germane în India au scăzut. În primul semestru din 2014, vânzările VW au scăzut şi în Brazilia, Rusia şi Africa de Sud.
Cota de piaţă a VW în India a scăzut la 2% anul acesta, de la 4% în 2011, conform datelor companiei Emerging Markets Automotive Advisors.
Pentru a contracara această tendinţă, compania germană va lansa un model compact, ca parte a planului de investiţii de 243 milioane de dolari în următorii şase ani în India.
'Acest model este destinat exclusiv pieţei din India şi dezvoltarea sa este prioritară pentru companie', a explicat Mayer.
Oficialul nu a precizat data exactă a lansării, dar a dat asigurări că noul compact nu va semăna cu modelele existente.
'Va fi o maşină distinctivă, cu propriul său nume. Nu va fi un Vento sau un Polo', a declarat Mayer.
Acesta a dat asigurări că nou model nu va concura cu cele lansate de rivalele de pe piaţa indiană, Maruti-Suzuki şi Hyundai.
Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devanseze Toyota Motor, pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





