Motorola Mobility, compania cumpărată de Google în 2011 cu 12,5 miliarde de dolari, se pregăteşte să lanseze Moto X, un telefon care va acţiona ca o “santinelă”, scrie Wall Street Journal.

Majoritatea smartphone-urilor răspund într-un mod limitat la întrebările utilizatorului, la comenzi vocale şi îl anunţă pe acesta atunci când primeşte mesaje sau apar evenimente. În general, pentru a folosi aceste funcţii utilizatorul trebuie să activeze telefonul din modul de stand by apăsând butonul de pornire. Unele smartphone-uri permit pornirea camerei foto fără a debloca mai întâi telefonul, însă majoritatea necesită deschiderea telefonului şi apăsarea pe iconiţa camerei pentru ca aceasta să se activeze.

Motorola vrea să facă aceste funcţii un pic mai accesibile şi mai rapide. Vârful de gamă Moto X va putea porni camera foto doar prin scuturarea terminalului şi va putea asculta comenzi vocale chiar şi atunci când este închis. În plus, va fi capabil să detecteze atunci când utilizatorul se află într-o maşină sau sedinţă şi va activa profilul corespunzător. Americanii spun că smartphone-ul va putea îndeplini toate aceste funcţii fără să epuizeze bateria.

Telefonul va fi disponibil într-o gamă largă de culori şi va fi produs în Texas, nu în China. Acest telefon reprezintă o încercare a Google de a crea un smartphone de top care să concureze cu iPhone-ul celor de la Apple şi Galaxy S4 al sud-coreenilor de la Samsung. Compania speră astfel să crească cota de piaţă a Motorola care se situează undeva la 1%, la nivel global.

MotoX are un ecran de  4,7 inch, procesor de 1,7 GHz, 2 GB memorie RAM, spaţiu de stocare de 16/32 GB , cameră foto de 10 MP, sistem de operare Android OS, v4.2.2 (Jelly Bean) . Bateria rezistă  576 ore în regim de aşteptare şi  13 ore în regim de convorbire. Moto X va fi lansat la toţi mari operatori telecom din SUA la începutul lunii viitoare.