Grecia pare a fi din nou ţinta unor experimente sociale. De data aceasta este rândul deponenţilor să fie subiecţi. Într-un moment în care finanţele publice ajung la un punct critic, iar băncilor greceşti li s-a limitat drastic accesul la banii externi, autorităţile fiscale au început să intre deja în depozitele micilor datornici, scrie publicaţia locală Kathimerini, preluată de Zero Hedge. Nu sunt disponibile cifre agregate, însă unui cetăţean i-a fost confiscată o sumă din bancă pentru o datorie pe care o avea şi era de numai 200 de euro.

 

Conform grupului bancar american Citi, deja Grecia se află sub incidenţa unor măsuri de control al capitalului, iar sistemul financiar din această  ţară ar urma să intre sub "rezoluţie" după modelul introdus la nivel european în caz de criză sistemică a băncilor.

Fugă cu banii din bănci virtual insolvente

Gândurile grecilor se leagă de Cipru, unde accesul oamenilor la banii din bănci a fost blocat, iar ulterior s-au aplicat tăieri pentru depozite. Nu este ceva care să-i fi luat cu totul prin suprindere pe greci. Lipsa de încredere a acestora în sistemul bancar a fost foarte vizibilă în ultima perioadă. De la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut şi până la jumătatea lui martie a.c. retragerile de depozite s-au ridicat la 26 miliarde euro. Analişti din pieţele internaţionale au pus această mişcare pe seama perspectivei câştigării alegerilor parlamentare din ianuarie a.c. de către formaţiunea stângii radicale Syriza. Ministrul de finanţe al Cabinetului format de aceasta, Yanis Varoufakis, a fost neabătut: lichidarea depozitelor este doar un simptom al unei probleme mai grave, şi anume aceea că băncile elene sunt virtual insolvente.

Numai într-o singură zi – când şeful Eurogrupului care cuprinde miniştrii de finanţe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a vorbit despre posibilitatea unor măsuri de control al capitalului – greciii au fugit cu 350-400 milioane euro din băncile locale.

 

Create your own user feedback survey

Statul îşi cârpeşte bugetul cu bani de la deponenţi, dar şi de la autorităţile locale

Unui cetăţean i-a fost îngheţat contul în aceste zile pentru o datorie de 24.000 de euro. Sunt măsuri care survin în contextul în care efortul de a-i pune la plată pe cei bogaţi este mult mai dificil decât s-a crezut.

În teorie, băncile pot declanşa măsurile de control al capitalului încă de mâine, în condiţiile în care sunt private de accesul la finanţările de urgenţă de tip ELA de la banca centrală de la Atena.

Stresul financiar este ridicat în toată ţara. Primarul din Aristoteli, în Halkidiki şi-a prezentat vineri demisia "din motive personale". Contextul? Un decret guvernamental obligă autorităţile locale să contribuie ccu rezerve însumând trei miliarde euro pentru acoperirea nevoilor urgente ale statului. Spre exemplu, numai regiunea Attica a donat 80 milioane euro finanţelor publice elene luna trecută.