Un milionar român devine patron de presă. A cumpărat unul din cele mai citite ziare

Un milionar român devine patron de presă. A cumpărat unul din cele mai citite ziare

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 1 august 2023, 20:12

Cu afaceri în domeniul medical, farmaceutic, Horeca și imobiliare, ieșeanul Dan Fiterman devine și patron de presă. Fiterman a cumpărat societatea care editează Ziarul de Iași, unul dintre cele mai citite jurnale locale din România.

Începând cu 1 septembrie, omul de afaceri Dan Fiterman va prelua compania care editează Ziarul de Iaşi.

Fiterman a anunțat că îşi propune să dezvolte produse editoriale noi. Omul de afaceri deține rețeaua privată de sănătate Arcadia și producătorul de medicamente Fiterman Pharma.

Fiterman vrea să facă … presa de mâine

Ziarul de Iaşi a scris pe pagina online că Dan Fiterman, unul dintre proprietarii grupului de firme care-i poartă numele, intră pe piaţa media din Iaşi, urmând ca de la 1 septembrie să deţină compania care va edita „Ziarul de Iaşi”.

„Societatea are nevoie de o presă sănătoasă, aşa cum are nevoie de oameni sănătoşi. Media trece acum printr-un moment de tranziţie generat de schimbările tehnologice. Este un punct de cotitură care schimbă peisajul informaţional şi pune în evidenţă nevoia de repere. (…)

Voi investi în presa de mâine, în modernizare şi în dezvoltarea conţinutului editorial de calitate. Acesta este un bussiness de sănătate socială şi este pe termen lung.

Vom dezvolta produse editoriale noi, vom acorda o atenţie sporită mediului de afaceri şi vom dinamiza politica de vânzări şi monetizare”, a declarat Dan Fiterman. Omul de afaceri susţine că nu va face schimbări în politica editorială.

O tranzacție venită la momentul potrivit

La rândul său, fostul deținător al pachetului majoritar la compania care editează ziarul, redactorul şef Toni Hriţac a spus că parteneriatul cu Dan Fiterman vine „la locul şi momentul potrivit”.

„Mare parte din presă s-a tabloidizat, iar reţelele sociale au divizat societatea. ”Ziarul de Iaşi” a rămas un canal media de calitate, un liant comunitar axat pe valori solide, practici deontologice şi sinceritate.

Parteneriatul cu Dan Fiterman vine la locul şi momentul potrivit pentru a aborda performant noile provocări ale tehnologiei. Un nou site, întărirea echipei editoriale, noi abordări în zona de business, videopodcast şi debating sunt câteva dintre obiectivele prioritare pe care ni le-am propus”, a spus Toni Hriţac.

Dan Fiterman deţine afaceri în domeniile farmaceutic, medical, imobiliare şi HoReCa.

Familia Fiterman deține Fiterman Pharma, o companie producătoare de medicamente din Iași, România. Fiterman Pharma este primul producător de medicamente cu capital integral privat românesc din zona Moldovei, compania fiind înființată la Iași în anul 1995. În anul 2012 compania avea un portofoliu de aproape 50 de produse și peste 100 de angajați. Fiterman deține și grupul Arcadia din Iași care cuprinde Arcadia Hospital, Arcadia Policlinic și Arcadia Cardio.

Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.