Românii din Italia vor fi închiși în case. Din cauza numărului tot mai mare de infectări cu noul coronavirus, țara a decretat scenariul roșu în jumătate dintre regiuni. Guvernul italian a anunțat că vor fi restricții stricte chiar și în ziua de Paște.

Italia va rămâne închisă până în mai

Astfel, Italia va rămâne închisă cel puțin până în luna mai, anunță autoritățile italiene. De luni, peste jumătate din țară va fi în scenariul roșu, după ce Calabria, Toscana și Valle d’Aosta se alătură celor 7 regiuni și provinciei autonome Trento în care sunt deja în vigoare cele mai dure restricții. Din cauza numărului tot mai mare de infectări, mai precis, 24.000 de noi infecții și 450 de decese într-o singură zi, guvernul confirmă restricții severe chiar și după Paște, transmite ANSA.

În ciuda acestora, școlile se redeschid chiar și în zonele roșii. Astfel, vor reveni în clase elevii până la clasa a șasea, în timp ce în zonele portocalii revin toți elevii până în clasa a opta și 50% dintre liceeni

Așadar, până la 30 aprilie, nu se poate circula între regiuni, obloanele rămân coborâte pentru baruri și restaurante, iar redeschiderea sălilor de sport, a piscinelor, a cinematografelor și a teatrelor va fi stabilită la o dată ulterioară. „Măsurile adoptate până acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situația este încă delicată”, spune ministrul Sănătății, Roberto Speranza.

Ministrul Sănătății  va semna noua ordonanță sâmbătă seara, ce va intra în vigoare începând de luni, 29 martie. Regiunile Calabria, Toscana și Val d’Aosta trec în zona roșie. Italia rămâne astfel fără zone galbene, restricțiile de scenariu roșu și portocaliu urmând să fie confirmate până pe 30 aprilie.

COVID a provocat mai multe decese decât cel de-al Doilea Război Mondial

Institutul italian de statistică Istat a transmis vineri, 26 martie, cifre tragice legate de actuala pandemie. Conform bilanțului realizat de institut, Italia a înregistrat în 2020 cel mai mare număr de decese după cel de-al Doilea Război Mondial, din cauza noului coronavirus, cu peste 100.000 de decese mai mult decât media.

„Cadrul demografic al ţării noastre a suferit o schimbare profundă din cauza impactului deceselor asociate COVID-19”, a precizat Istat într-un comunicat citat de afp.com

„În 2020, numărul total al morţilor a ajuns la 746.146, cel mai mare număr după cel de-al Doilea Război Mondial, cu o creştere de peste 100.000 (+15,6%) comparativ cu media din perioada 2015-2019”, arată institutul de statistică.