Din păcate, lucrurile nu arată deloc bine pentru tenismena Simona Halep. Dorel Tocitu, expert în biochimia efortului de înaltă performanță, a explicat într-un interviu cum legătura dintre calitățile fizice ale sportivei și substanța care s-a găsit în sângele ei duce la o concluzie evidentă.

Final de carieră pentru Simona Halep?

Simona Halep pare a fi la final de carieră, după ce a fost testată pozitiv pentru Roxadustat, un medicament menit să sporească rezistența fizică. Toată munca sa de ani de zile s-ar putea nărui dacă nu își va dovedi nevinovăția. Dorel Tocitu spune însă că șansele să se întâmple așa ceva sunt foarte mici. Acesta este de părere că sportiva și antrenorul său, Patrick Mouratoglu, au comis o mare eroare. Acesta a dezvăluit și că legătura dintre calitățile sale fizice și substanța găsită în sângele său nu este una întâmplătoare.

„Ce substanță s-a găsit în corpul acestei jucătoare? O substanță din categoria EPO, adică anduranță, celule roșii, oxigenare rapidă, revenire la fel. Dacă suntem doi țărani proști, care vindem gogoșari în piață, ne răspundem la aceste două întrebări și nu mai avem nevoie de nicio anchetă. La fel, circulau în presă niște fotografii cu mușchii ei. Ce anchetă îți mai trebuie? Că e de domeniul evidenței. Și e un produs din categoria modernă.”, a spus acesta pentru playsport.ro.

Rugat să detalieze, Dorel Tocitu a adăugat:

„Sportivii mai au astăzi la îndemână doar hormonii de creștere, EPO și derivate ale acestora. Și mai au la tiroidă și la pancreas, pentru că insulina e pe lista doping, dar simulatorii pancreatici nu sunt. Restul au rămas de domeniul istoriei, fiindcă tehnologia e atât de avansată încât te găsește imediat. Aici e lupta.”

O învinuiește pe Simona Halep

Expertul este de părere că această eroare îi aparține numai Simonei Halep. Acesta a mai făcut referire și la afilierile politice din sport.

„Greșeala e doar a ei. Sportivul e singurul responsabil. În mod normal, n-are nicio ieșire. Dar știți cum e! Mai dă telefon un sponsor, mai sunt presiuni. Nu ne ascundem! Sportul e un fenomen politic, economic și social. Nenorocirea asta de doping are multă politică în ea, pentru că există o dublă măsură maximă. Cum sunt tratați unii și cum sunt tratați alții.”, a spus Dorel Tocitu.