Un economist celebru aruncă BOMBA: A spus ADEVĂRUL despre SALARIILE de la Metrorex!
Un celebru economist spune adevărul în scandalul momentului: Metrorex n-a făcut profit în ultimul deceniu. Dacă se majorează, salariile ajung de trei ori peste medie.
Economistul Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România, susţine că greva cu care Metrorex ne şantajează nu este justificată sub nicio formă, având în vedere că deşi primesc subvenţii importante de la stat compania nu a înregistrat profit în ultimii 10 ani, iar de 5 sunt pe pierdere.
„Am înţeles că cei de la Metrorex ne şantajează cu o nouă grevă (amânată temporar), solicitând, printre altele, o majorare cu 42% a salariilor. Din curiozitate, m-am uitat pe situatiile financiare ale companiei Metrorex (CUI 13863739), şi concluziile mele sunt:
• aproximativ 40% din veniturile acestei companii provin din subvenţii de la stat, şi alte venituri din exploatare;
• considerând doar cifra de afaceri (veniturile realizate din vânzarea de bilete), această companie înregistrează pierderi din exploatare de 145 mil. Lei în 2017, vs -140 mil. Lei în 2016, sau -121 mil. Lei în 2015.
În orice caz, această companie nu a făcut profit în ultimul deceniu. Doar pierderile cumulate din ultimii 5 ani sunt de 600 mil. Lei;
• ponderea cheltuielilor cu salariile în totalul cheltuielilor de exploatare a crescut de la 44% (în 2013) la 50% (în 2017), în condiţiile în care salariul mediu brut / angajat în 2017 a fost de 7.555 Lei (în creştere cu 12% faţă de 2016, şi DUBLU faţă de media din economie). Dacă se va majora cu 42%, salariul mediu din Metrorex va ajunge TRIPLU comparativ cu media naţională!
Am înţeles că, fără Metrorex, Bucureştiul este paralizat… dar asta nu înseamnă ca trebuie să şantajaţi populaţia cu incompetenţa voastră, pentru care cereţi salarii nesimţit de mari! Ruşine!”, scrie Iancu Guda pe blogul său.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



