Victor Ponta a răbufnit la adresa lui Vlad Voiculescu, despre care a dat detalii incendiare. Fostul premier a dezvăluit, la Antena 3, informații din trecutul celui care a condus Ministerul Sănătății. El a susținut că situația actuală este critică și că seamănă cu perioada 1997-2000, când a venit o coaliţie şi a fost dorinţa preşedintelui de atunci să aducă o coaliţie la guvernare, într-o perioadă de criză economică.

„Şi a fost foarte rău, adică, după aceea, am muncit vreo 10 ani până la următoarea criză ca să reparăm. Este însă şi o diferenţă esenţială. Eu consider că atunci, în ’97, pur şi simplu, nu ştiu. Era PNŢCD dacă nu mă înşel. Acum, situaţia e mai gravă, pentru că acum avem în interiorul coaliţiei şi mă refer la cei de la PLUS, la domnul Cioloş, la domnul Voiculescu.

Sunt nişte personaje, crescute, educate, treinute (n.r. antrenate), ca să folosesc termenul. Ei se treinuesc toţi prin străinătate. Toţi au doi ani din viaţă în care nu ştii ce au făcut în străinătate”, a arătat Ponta.

În opinia sa, „ei” au fost trimişi în România special ca să ne mai ia ce mai era de luat.

Ponta: De patru-cinci ani se bagă bani în el

„Au mai rămas două domenii în care sunt bani foarte mulţi. La Apărare, unde acolo România are cu America, cumpără direct din America, nu prea poţi să te bagi şi Sănătatea. Domnul ăsta, Voiculescu de patru-cinci ani se bagă bani în el. Dacă îl întrebi, domne’, de când te pricepi tu la sănătate, sau mă rog, nu ştiu, ai vreo legătură. Nu, eu am venit să fac reforme, reforme însemnând să le facă dosare penale la medici, să transforme totul la privat, să trimită pe pacienţii din România în străinătate.

Oamenii ăştia au un program de distrugere, de haos. Cei din ’97, 2000, nu ştiau, săracii. Este un program, clar, eu fac diferenţa. Domnul Cioloş a apărut în România din neant, a devenit comisar european, aici domnul Băsescu ar trebui să ne spună, ce legătură a avut cu România. Pentru agricultura românească nu a fost mai bine cu Dacian Cioloş. A reapărut ca premier şi ar trebui să ne spună domnul Iohannis, de fapt, Rareş Bogdan ştia dinainte de Colectiv şi dinainte ca eu să îmi dau demisia, că o să fie Cioloş prim-ministru”, a comentat Ponta.

Vlad Voiculescu, dispărut prin Austria

În ceea ce îl privește pe Vlad Voiculescu, fostul premier a arătat că acesta „a dispărut” câțiva ani prin Austria.

„Zice că a făcut şcoală, dar nu ştim ce şcoală. Cam cu trei săptămâni înainte de Colectiv, Rareş Bogdan ştia că urmează să vină Dacian Cioloş prim-ministru (…) Dumneavostră știți ce școală are, că nu a reușit nimeni să găsească școala. A făcut Medicină? Are un unchi care vinde medicamente, am înțeles. Poate aveam și eu un unchi, care poate, nu știu, făcea televiziune, nu însemna că trebuie să fac emisiuni. O sfidare pentru un sistem esențial în orice țară, în cel mai greu moment. Eu nu cred că pentru Sănătatea din România a fost un moment mai greu, nu știu, din timpul războiului încoace. Nimeni nu a fost pregătită, nici America, nici Marea Britanie, nici Franța pentru pandemia de COVID. Și tu îți bați joc”, a arătat Ponta.

De ce l-a revocat Florin Cîțu

Liderul Pro România a analizat și decizia luată de Florin Cîțu de a-l revoca pe Voiculescu de la Sănătate. Pottrivit lui Ponta această decizie nu a fost una normală cum nu era normal nici să-l pună în fruntea ministerului.

„L-a pus pentru că cei de la PNL sunt foarte slabi și bătălia dintre domnul Orban și domnul Cîțu, de multe ori le ocupă toată energia, în loc să mai administreze și țara și Guvernul, încât, evident au acceptat un Voiculescu, despre care evident știau de unde vine și cu ce scop vine (…) Problema este următoarea – lipsa de pregătire şi intenţia clară de a face haos într-un momentul cel mai greu al acelui sistem.

E ca şi când noi am fi acum în război şi la Apărare îl iei pe unu’ şcolit la Viena pe la vreo firmă privată care e ocupat să ne vândă armament. E trădare asta. Te-ar împuşca în mod normal, în orice ţară normală. Noi îl luăm şi îl jeluim, că l-a dat Cîţu afară”, a spus fostul premier Victor Ponta, la Antena 3.

Sursa foto: victorponta.ro