Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Actualitate

ULTIMA ORĂ: Verdictul Comisiei de la Veneţia în privința reformei Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală

Autor: | | 0 Comentarii | 1604 Vizualizari

Comisia de la Veneția a anunțat cu câteva minute în urmă poziția sa în legătură cu modificările Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Propunerea de reformă a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală slăbeşte lupta împotriva corupţiei în România şi combaterea altor delicte serioase, avertizează Comisia de la Veneţia în opinia adoptată astăzi.

Comisia de la Veneţia şi-a exprimat în această opinie preocuparea că multe dintre proiectele de amendamente la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală în România slăbesc serios eficienţa sistemului de justiţie penală în combaterea faptelor de corupţie, a infracţiunilor comise cu violenţă şi a crimei organizate. 

Prin urmare, Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor române să efectueze o reexaminare completă a amendamentelor pentru ambele coduri printr-un proces de consultare efectiv şi cuprinzător, cu obiectivul de a înainta o propunere legislativă solidă şi coerentă care să beneficieze de o susţinere largă în interiorul societăţii româneşti şi care să ţină cont deplin de standardele aplicabile în materie, şi să dea curs îndrumărilor date de Curtea Constituţională. 

Pe 12 octombrie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale peste 60 de articole din Codul de Procedură Penală şi este aşteptată ca până la finele anului în curs să examineze şi constituţionalitatea amendamentelor aduse Codului Penal. 

Comisia de Veneţia a adoptat de asemenea vineri, cu unele amendamente, opinia preliminară emisă în luna iulie cu privire la trei proiecte de revizuire a unor legi, asupra cărora preşedintele Klaus Iohannis a cerut opinia acestei comisii, respectiv modificarea legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. 

În această opinie, Comisia de la Veneţia consideră că aceste trei proiecte, între timp promulgate, intrate în vigoare şi revizuite printr-o ordonanţă de urgenţă, vor avea efecte negative asupra eficienţei, calităţii şi independenţei sistemului judiciar, cu consecinţe de asemenea negative asupra luptei împotriva corupţiei. 

Conform Agerpres, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri pe pagina sa de Facebook că ordonanţa de urgenţă privind aceste legi va fi transmisă în mod formal către Comisia de la Veneţia pentru emiterea unui aviz. Toader a mai scris că una dintre recomandările Comisiei de la Veneţia este de a se abroga prevederea referitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului să ţină cont de opiniile Comisiei de la Veneţia şi să reevalueze modificările aduse legilor Justiţiei, dar şi Codurilor Penale şi de Procedură Penală, pentru ca „impactul negativ asupra Justiţiei şi a statului de drept să înceteze". 

De asemenea, Iohannis „condamnă ferm comportamentul iresponsabil" al ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, precizând că acesta „şi-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-şi prezenta demisia din funcţie"

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.