Documentul a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor și a fost adoptat astăzi în Parlament. Pentru a se aplica, documentul are nevoie și de aprobarea lui Klaus Iohannis și de publicarea în Monitorul Oficial.

Conform proiectului actului normativ ce stabilește bugetul asigurărilor sociale de stat în 2019, valoarea câștigului salarial mediu brut în acest an este de 5.163 de lei.

Anul trecut, deoarece contribuțiile sociale pentru pensii (CAS) și sănătate au trecut din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, salariul mediu brut a înregistrat o creștere substanțială. Mai exact, acesta a crescut de la 3.131 de lei, cât era în 2017, la valoarea utilizată în prezent, respectiv 4.162 de lei, scrie avocatnet.ro.