Statul major operaţional al Forţei navale a UE va fi instalat la Rota, în sudul Spaniei, care va deveni astfel al cincilea cartier general operaţional al UE. Centrul de securitate maritimă va fi transferat la Brest, în vestul Franţei. Italia a fost şi ea candidată pentru preluarea comandamentului operaţiunii Atalanta, dar oferta sa nu a fost reţinută. 

Viceamiralul spaniol Antonio Martorell Lacave a fost numit la comanda operaţiunii Atalanta şi el îi va succeda, la 29 martie 2019, generalului de divizie britanic Charlie Stickland. 

Mandatul operaţiunii a fost prelungit până la 31 decembrie 2020, iar pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020 i-a fost alocat un buget de 11,77 milioane de euro. 

În prezent, comandamentul operaţiunii Atalanta se află la baza britanică de la Northwood, la nord de Londra. 

Spania a devenit unul dintre actorii majori ai apărării europene. Ea a confirmat, printre altele, participarea sa la Grupul european de intervenţie lansat de Franţa. 

Lansată în 2008, operaţiunea Atalanta contribuie la prevenirea şi combaterea actelor de piraterie în largul coastelor Somaliei. 

În prezent, Italia, Germania şi Spania au nave şi aparate de supraveghere în regiunea respectivă. Ele asigură în special protecţia navelor cu ajutoare livrate prin Programul Alimentar Mondial şi contribuie la supravegherea activităţilor de pescuit în largul coastelor somaleze. 

Decizia anunţată luni a făcut obiectul unui acord politic la reuniunea miniştrilor de externe din UE desfăşurată în 25 iunie, la Luxemburg.

 

Te-ar putea interesa și: