“Regatul Unit ne lipseşte chiar din acest moment. Este o dinamică destul de diferită la evenimentele particulare dacă Marea Britanie este sau nu prezentă. De aceea spun: Îmi lipsiţi deja, tipilor!”, a afirmat Felix Hufeld, preşedintele BaFin, într-un discurs rostit la Londra. 

Brexit este cea mai mare lovitură pentru integrarea europeană, a declarat şeful Autorităţii germane de Supraveghere în Domeniul Financiar. Acum Europa trebuie să se uite spre viitor şi să construiască o fundaţie pentru lumea post-Brexit, care “cu certitudine nu va fi o sarcină uşoară”, a explicat Hufeld. 

Ca principal hub financiar european, Marea Britanie s-a bucurat de o influenţă majoră privind rescrierea legislaţiei privind băncile şi pieţele din UE. Aceasta include reglementările privind capitalul şi închiderea băncilor, precum şi directiva MiFID II care vizează pieţele de instrumente financiare. 

De asemenea, Hufeld a discutat situaţia caselor de clearing, o industrie lucrativă pentru Londra, care a devenit un subiect de dispută după votul privind ieşirea Marii Britanii din UE. 

Şeful BaFin a reafirmat necesitatea ca autorităţile de supervizare ale UE să aibă acces la casele de clearing cu sediul în Londra şi a avertizat împotriva fragmentării pieţei. 

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Banca Centrală Europeană va insista ca operaţiunile de clearing în euro să se efectueze în interiorul zonei euro. După Brexit, BCE vrea să-şi impună şi politica în domeniul caselor de clearing, o poziţie pe care Marea Britanie a putut să o conteste până acum, ceea ce va diminua influenţa sectorului financiar londonez. 

“Puteţi fi siguri că BCE va insista asupra politicii sale privind locaţia (operaţiunilor de clearing). Nu mâine, nu în două săptămâni, dar acest lucru se va întâmpla în următorii doi ani”, susţin sursele, făcând referire la politica potrivit căreia casele de clearing în euro ar trebui să aibă sediul în zona euro. 

Casele de compensare îndeplinesc funcţia de contraparte centrală şi au drept rol principal garantarea obligaţiilor ambelor părţi asumate cu ocazia tranzacţiilor cu derivate. În acest fel, casele de compensare asigură securitatea operaţiunilor între vânzători şi cumpărători. 

Hufeld a avertizat asupra sporirii riscului ca în negocierile privind Brexitul să se ajungă la “marginea prăpastiei”, iar la sfârşitul lunii martie 2019 să nu existe niciun cadru legal pentru viitoarele relaţii dintre Regatul Unit şi UE. Există riscul ca serviciile financiare să nu poată funcţiona, iar deciziile privind relocarea ar trebui luate la începutul anului viitor, susţine preşedintele BaFin. 

Marea Britanie este cea mai mare piaţă de servicii financiare din Uniunea Europeană, iar instituţiile cu sediul în Regatul Unit, îngrijorate că ar putea pierde accesul la piaţa unică europeană după finalizarea Brexitului, iau în calcul mutarea unor operaţiuni şi angajaţi în alte centre financiare europene, cum ar fi Frankfurt, Paris, Berlin, Amsterdam şi Luxemburg.

În prezent, aproape 30% din tranzacţiile valutare şi aproximativ 30% din întreaga creditare bancară din UE se face prin intermediul instituţiilor din City of London. 

AGERPRES