Ucraina vrea să dubleze tariful de tranzit al gazelor ruseşti către Europa, în 2010
Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a declarat, miercuri, în ajunul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, că tariful tranzitului gazelor ruseşti către Europa va fi dublat în 2010, transmite AFP.
„Preţul tranzitului gazelor naturale ruseşti pe teritoriul ucrainean se va dubla de la 1 ianuarie 2010”, a afirmat Timoşenko, într-un comunicat. În prezent, tariful actual este de 1,7 dolari pentru transportul a o mie de metri cubi de gaze pe o distanţă de o sut
Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a declarat, miercuri, în ajunul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, că tariful tranzitului gazelor ruseşti către Europa va fi dublat în 2010, transmite AFP.
„Preţul tranzitului gazelor naturale ruseşti pe teritoriul ucrainean se va dubla de la 1 ianuarie 2010”, a afirmat Timoşenko, într-un comunicat. În prezent, tariful actual este de 1,7 dolari pentru transportul a o mie de metri cubi de gaze pe o distanţă de o sută de kilometri.
În luna septembrie, compania ucraineană Naftogaz a indicat că tariful de tranzit va urca la 2,7-2,8 dolari în 2010.
Timoşenko urmează să se întâlnească, joi, la Yalta, cu Putin, la o reuniune a premierilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), din care fac parte statele din fosta URSS, cu excepţia ţărilor baltice şi a Georgiei.
Potrivit autorităţilor de la Moscova, problema gazelor va fi principalul subiect al negocierilor între guvernele rus şi ucrainean.
În luna ianuarie, livrările de gaze ale Rusiei către Europa, prin intermediul Ucrainei, au fost întrerupte timp de circa două săptămâni, din cauza unui conflict asupra preţului între Moscova şi Kiev.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




