Kievul este dispus să soluţioneze conflictul din Crimeea numai prin mijloace paşnice şi cu medierea ONU, a spus preşedintele ucrainean într-o conferinţă de presă la care a participat şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Olexandr Turcinov a propus, de asemenea, crearea unei zone demilitarizate şi a cerut ONU să trimită o misiune de observatori în peninsula de la Marea Neagră. 'Acest lucru este deosebit de important în situaţia în care zilnic au loc provocări la adresa militarilor ucraineni care îşi fac datoria constituţională în Crimeea', a spus preşedintele.

Ban Ki-moon a pledat la rândul său pentru dialog între Ucraina şi Rusia şi a cerut ambelor părţi să se abţină de la retorica ostilă şi de la provocări. 'Actuala criză se poate soluţiona numai pe cale paşnică şi diplomatică, în baza principiilor Cartei ONU: suveranitatea şi integritatea teritorială', a spus acesta.

'Insist ca Ucraina şi Rusia să înceapă un dialog direct', a mai spus secretarul general al ONU, potrivit căruia 'cu cât se va amâna acest dialog, cu atât se va îndepărta soluţionarea crizei'.

Ban Ki-moon a subliniat că nu poate prevedea următorii paşi sau reacţia preşedintelui Putin, însă a cerut comunităţii internaţionale să evite ca actualul conflict regional să devină unul global.

Olexandr Turcinov a mai declarat că Kievul este dispus să participe la dialog, în orice format, cu condiţia ca Moscova să-şi retragă trupele din Crimeea.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat vineri legea privind ratificarea Tratatului de reunificare a Crimeii şi Sevastopolului cu Rusia, precum şi legea privind primirea în componenţa Federaţiei Ruse de noi subiecţi (Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol), documente aprobate anterior de cele două camere ale parlamentului federal rus.AGERPRES