Cea mai mare bancă elvețiană, pe cale să piardă 350 de milioane de dolari

Cea mai mare bancă elvețiană, pe cale să piardă 350 de milioane de dolari
Publicat de CAPITAL la 10 iunie 2012, 16:05

Cea mai mare bancă elveţiană, UBS, pregăteşte o acţiune legală împotriva operatorului bursier Nasdaq, după ce și-a calculat pierderi posibile de până la 350 de milioane de dolari, ca urmare a investiţiilor în oferta publică iniţială a Facebook, potrivit CNBC.

Pierderea are legătură cu lipsa confirmărilor execuţiei ordinelor de achiziţii: UBS a dorit să cumpere un milion de acţiuni Facebook, dar nu a primit confirmăril. Astfel, UBS a repetat ordinele de mai multe ori, iar în final a rămas cu mai multe titluri decât a intenţionat.
Suma aflată de CNBC este de 10 ori mai mare decât cea care se vehicula în piaţă, de 30-35 milioane de dolari, însă banca nu a dăzvăluit amploarea pierderilor legate de Facebook.

Într-un comunicat de presă banca recunoaște că a fost afectată de aceste probleme, cum au fost și alți participanți la tranzacții. Totodată, sursele au declarat CNBC că UBS pregăteşte un proces împotriva Nasdaq.

Acum trei zile, Nasdaq a propus plata unor despăgubiri de 40 de milioane de dolari pentru pierderile înregistrate de brokeri, din cauza problemei de soft la listarea Facebook.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.