Uber oprește lupta cu autoritățile britanice. Compania și-a asigurat o nouă licență
Uber/SURSA FOTO: Dreamstime
Uber bifează lovitura momentului în Marea Britanie. După o luptă prelungită cu autorităţile de reglementare ale Londrei, compania a reușit să își asigure o licență valabilă pentru o perioadă de 30 de luni.
Anunțul a fost făcut de un purtător de cuvânt al Transport for London. Potrivit sursei citate, Uber a reușit să oprească lupta prelungită pe care a avut-o cu autorităţile de reglementare ale oraşului și și-a asigurat o licenţă pe termen de 30 de luni pentru a-şi continua operaţiunile în Londra.
Menționăm faptul că mișcarea făcută de companie stabilește acum destul de clar faptul că aplicaţia de transport este ”potrivită şi adecvată”, transmite CNBC.
”Uber a primit o licenţă de operator de vehicule private de închiriat la Londra pentru o perioadă de doi ani şi jumătate”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Transport for London, într-un comunicat.
Aceași sursă precizează și că acordarea licenţei pune capăt unor discuţii de ani de zile cu agenţia, care a revocat de două ori licenţa Uber din Londra – o dată în 2017 şi a doua oară în 2019.
Amintim faptul că autoritățile din Londra au devenit îngrijorate în ceea ce privește capacitatea companiei de a asigura siguranţa pasagerilor. Ulterior însă, Uber a venit cu argumente solide și a câştigat în instanţă o autorizaţie de 18 luni în Londra.
Schimbările făcute de Uber
De-a lungul anilor, în ciuda acuzațiilor lansate, Uber a încercat să dea dovadă de bunăvoinţă. Astfel, compania a adăugat noi funcţii de siguranţă platformei sale şi a încheiat inclusiv un acord cu sindicatul britanic GMB, pentru a recunoaşte oficial sindicatul pentru şoferii săi privaţi angajaţi.
În același timp, în cursul anului trecut, compania şi-a reclasificat și toţi şoferii din Marea Britanie drept lucrători. Mișcarea de atunci a venit după ce instanţa supremă a ţării a decis că un grup de şoferi ar trebui trataţi ca lucrători în loc de antreprenori independenţi, dându-le dreptul la protecţii la locul de muncă, cum ar fi un salariu minim, plăţi de concedii şi pensii.
Amintim și faptul că Uber mai pregătește și alte noutăți pentru utilizatorii săi. Compania lucrează la un nou sistem prin care călătorii pot împărți costul unei curse, așa că momentan va fi suspendată această funcție.
Utilizatorii pot folosi Venmo, aplicația Cash sau alte servicii pentru a compensa lucrurile. E-mailul inițial către clienții Uber din Marea Britanie spunea că funcția „tarif împărțit” va fi întreruptă pe 21 martie, însă, cu siguranță rămâne activă până în aprilie, a clarificat compania.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





