„Mai este încă timp să evităm conflictul şi haosul”, a declarat Tusk în cadrul unei întâlniri cu premierul chinez Li Keqiang, propunând iniţierea unei reforme a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). „Suntem cu toţii conştienţi că arhitectura mondială este pe cale să se schimbe sub ochii niştri”, a spus Tusk, reamintind că „lumea pe care noi am construit-o timp de decenii (…) a adus o Europă în pace, dezvoltarea Chinei şi sfârşitul Războiului Rece”.

„Este sarcina comună a Europei şi a Chinei, dar şi a Americii şi Rusiei, să nu distrugă această ordine mondială, ci mai degrabă să o îmbunătăţească, şi să nu se angajeze în războaie comerciale care au dus la conflicte deschise atât de des în istoria noastră”, a adăugat el, în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească luni la Helsinki.

„De aceea fac apel la gazdele noastre chineze, dar şi la preşedinţii Trump şi Putin, să iniţieze în comun un proces de reformă completă a OMC”, a adăugat Tusk.

Preşedintele Consiliului European este la Beijing în compania preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu ocazia summitului anual China-UE.

Cei doi lideri europeni urmează să fie primiţi în cursul zile de luni de preşedintele chinez Xi Jinping. „Am căzut de acord că, în circumstanţele internaţionale actuale, este important să apărăm multilateralismul şi liberul-schimb”, a declarat premierul chinez.

Donald Tusk: A spune că UE şi SUA sunt inamici economici reprezintă „fake news”

Uniunea Europeană şi SUA sunt cei mai buni prieteni şi a spune că cele două entităţi sunt inamici reprezintă „fake news”, a declarat duminică preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după ce preşedintele american a calificat UE drept inamic în chestiuni comerciale, informează Reuters.

„America şi UE sunt cei mai buni prieteni. Cine spune că sunt inamici propagă ştiri false”, a scris Tusk, fost premier polonez, pe contul său de Twitter.

Trump a calificat Uniunea Europeană drept un inamic al Statelor Unite, pentru „ceea ce ne face în domeniul comerţului”, într-un interviu difuzat duminică de postul CBS, în cadrul programului Face the Nation. 

Te-ar putea interesa și: