Preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu impunerea unor noi taxe vamale pentru importurile de maşini europene dacă negocierile între Washington şi Bruxelles nu vor duce la încheierea unui nou acord comercial, relatează AFP şi Reuters.

„Încercăm să ajungem la un acord. Este foarte dificil să ajungi la un acord cu ei, cu UE. Dacă nu ajungem la un acord, vom impune tarife vamale”, le-a declarat jurnaliştilor liderul de la Casa Albă, care a primit duminică un raport al Ministerului Comerţului privind industria automobilă al cărui conţinut a rămas până acum confidenţial.

El dispune acum de un termen de 90 de zile pentru a impune sau nu taxe suplimentare asupra maşinilor şi echipamentelor auto europene, scrie Agerpres.

Anterior în cursul acestei săptămâni, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că preşedintele SUA a promis că nu va impune noi tarife de import asupra maşinilor europene pentru moment.

Trump a vorbit miercuri despre raportul Ministerului Comerţului, numindu-l studiu.

„L-am analizat foarte atent. Am văzut rezultatele. Problema este dacă putem încheia sau nu un acord cu UE care să fie corect”, a spus preşedintele SUA.

Te-ar putea interesa și: