"Suntem în ultima etapă a procedurilor pentru ajungerea la un acord cu instituţiile internaţionale (…) În pofida dificultăţilor cu care ne confruntăm, sperăm că acordul va pune capăt situaţiei de incertitudine privind viitorul Greciei în zona euro", a spus premierul Tsipras.

Cele două părţi ar trebui să ajungă cel târziu pe 20 august la un compromis privind noul plan de asistenţă financiară, pentru a permite Guvernului de la Atena să ramburseze Băncii Centrale Europene 3,5 miliarde de euro pentru obligaţiuni care vor expira.

"Negocierile se vor încheia săptămâna aceasta", a declarat marţi ministrul grec al Finanţelor, Euclid Tsakalotos, după o nouă reuniune cu reprezentanţii Grupului Bruxelles – format din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. La discuţii sunt prezenţi şi oficiali responsabili de Mecanismul European de Stabilitate – fondul special de asistenţă al zonei euro.

"Există mici divergenţe. Nu cred că vor fi probleme în privinţa privatizărilor. Discuţiile au avansat mai mult decât mă aşteptam", a spus Euclide Tsakalotos.

Comisarul UE pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a apreciat că este posibilă ajungerea la un acord până la sfârşitul lunii august, chiar dacă este "un obiectiv ambiţios".

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.