Casa Albă l-a acuzat pe preşedintele iranian Hassan Rohani că incită la un război retoric cu preşedintele Trump, care a prevenit că ameninţările verbale pot excalada într-un conflict militar cu Statele Unite. Tweet-urile preşedintelui arată că acesta nu va tolera o asemenea retorică din partea Iranului, a arătat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, insistânt în acelaşi timp că nu Donald Trump escaladează tensiunile dintre cele două ţări.

După ce preşedintele iranian a ameninţat că un război cu Iranul ar fi citez „Mama tuturor războaielor”, seara târziu, preşedintele Trump trimitea un tweet cu majuscule „Nu mai ameninţaţi niciodată Statele Unite, ori veţi suferi consecinţe pe care puţini vreodată în istorie le-au suferit”. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a refuzat să spună ieri dacă preşedintele s-a consultat cu consilierii din domeniul securităţii naţionale, dar John Bolton, consilierul prezidenţial pentru securitatea naţională, a arătat într-o declaraţie că a vorbit cu preşedintele Trump în cursul ultimelor zile în legătură cu Iranul. Bolton a declarat că liderul de la Casa Albă a spus că: „Dacă Iranul va face ceva negativ, va plăti un preţ pe care puţine ţări l-au plătit vreodată”. RADOR

 

Te-ar putea interesa și: